Lăsați-l pe Moș Crăciun să vină la voi!

Să intrăm în spiritul consumerismului festiv, să ne lăsăm ademeniți sau, și mai bine, prostiți de mecanismele promoționale și să ne bucurăm, în sfârșit, de bogăția asta debordantă, ostentativă, aproape carnavalescă. Să ne integrăm în magia sărbătorilor crizate și să ne crizăm și noi la unison.

Să ne curgă balele la Crăciunițele din mall-uri, cu fuste până-n și cu decolteul până-n.

Să cumpărăm mult, să cumpărăm orice, indiferent dacă ne trebuie sau nu, să cumpărăm, asta contează! Cu nerăbdare, cu furie, cu un entuziasm ajuns la paroxism.

Să trimitem sms-uri celor pe care în restul anului îi detestăm, să ne împăcăm cu prietenii pe care suntem supărați, să răspundem cu urări la urările colaboratorilor noștri. Cu aceleași urări de bine, evident!

Să nu mai râdem de Geoană, pentru că bancurile cu el le-au întrecut numeric pe cele cu Bulă, drept pentru care Bulă a cerut renumărarea bancurilor care-l au ca protagonist.

Să nu ne mai enervăm atunci când ne uităm la gala "Zece pentru România" și asta pentru că știm, de fapt, că distincțiile acordate sunt egale cu zero, iar cei care le acordă au credibilitate tot atât cât are un pedofil atunci când vorbește despre dragostea pentru copii.

Și, din nou, să cumpărăm: globuri, beteală, clopoței, zurgălăi, crenguțe de vâsc, fesuri roșii de moși crăciuni, câteva kilograme de fulgi de zăpadă creați în animație 3D și muuuultă, muuultă dragoste, puțină liniște și ceva bucurie. Cu mențiunea că acestea din urmă sunt în limita stocului disponibil. Și că, dacă le puneți pe bandă, la casă, o să vă coste toate produsele enorm. Și o să fie din belșug. Atâta doar că stocul de iubire, de bucurie, de liniște, se va fi epuizat. Cui îi pasă de ele, de vreme ce nu le putem folosi drept accesorii, nu le putem expune în club și nici măcar pe post de breloc nu le putem folosi?!? Cui îi mai e dor de zăpada din copilărie, de visurile cu Moș Crăciun, de mireasma de cozonac copt în cuptorul din bucătărie, de omul de zăpadă care prinde viață cu prețul mâinilor înghețate, al obrajilor roșii și, de cele mai multe ori, al unei răceli de vacanță? Cui îi lipsește Crăciunul dezvrăjit de mania comercială a consumului iresponsabil, aș putea spune a consumului de neam prost?

Am visat un Crăciun care nu e neapărat alb și nici neapărat "de criză". Un Crăciun care nu e neapărat nesimțit de îndestulat și care nu e "îmbrăcat" musai în luminițe pestrițe, care dau kitsch-ului o nouă dimensiune. O sărbătoare fără Cola verde sau mov sau albastră și fără deturnarea simbolului autentic al Crăciunului prin folosirea lui Moșu’ pe post de pipiță publicitară.

Am visat trei zile în care, anul ăsta, pentru prima oară în ultimii zece ani, nu va mai fi difuzat "Singur acasă" și nu va fi reluat niciun concert de Crăciun de la Vatican, de la Royal Albert Hall și de la… mai știu eu de pe unde. Un Crăciun necenzurat, fără retușuri, fără ipocrizii, fără cadouri de care nu avem niciodată nevoie. O bucurie a unei iubiri pe care să nu ne fie teamă sau rușine să o punem în cuvinte atunci când trebuie. O emoție pe care să o purtăm așa cum trebuie atunci când, la douăzeci de ani de la revoluție, încă mai auzim oameni care întreabă disperați "cine a tras în noi?" sau care spun "ne-au furat revoluția, copiii noștri au murit pentru libertate!". Am sentimentul că în punguțele de sub pom ar trebui să punem daruri de neprețuit pe care, oricât le-am căuta, nu le găsim pe net, în magazine, la oferte sau promoții. La bax sau la bucată, mai urât sau mai frumos ambalate.

Se spune că în fiecare om bătrân pândește un copil și că, în ciuda anilor, el e încă acolo. Sper că mai credeți în Moș Crăciun și mai sper că o să-l lăsați să vină la voi. Pentru că o să vină.