Să nu ne lepădăm de REVOLUȚIE!

Cred că vom muri tot întrebându-ne dacă a fost revoluție sau ce o fi fost. Cam bănuim, dar probabil nu vom ști niciodată cu precizie. Nu vom ști cine trăgea cu gloanțe în oameni în acele zile, cine manipula și cine se ascundea în spatele zâmbetului larg al lui Ion Iliescu și puloverului roșu al lui Petre Roman.
Iar participanții la Revoluție, cei care au țâșnit în stradă pentru că nu le-a mai încăput în piepturi ura față de opresori și dorința de libertate, vor resimți mereu, în mult mai mare măsură frustrarea de a fi luptat cu tot sufletul și cu toate energiile o luptă care s-a dovedit a nu fi doar a lor, amărăciunea de a se vedea, retrospectiv, manipulați de forțe obscure spre un rezultat care le-a scăpat din mâini.
Doi oameni mi-au mărturisit că se gândesc cu rușine la acele zile. Cu rușinea de a fi fost atât de naivi. Cu rușinea de a nu fi putut să facă mai mult pentru a securiza rezultatele luptei lor și pentru a compensa sacrificiile umane.
Eu, una, deplâng toate clișeele create de-a lungul acestor ani despre Revoluție și revoluționari, deplâng încremenirea în ritualuri fără substanță a comemorărilor și a aniversărilor anuale, deplâng felul cum oamenii fără minte au tendința de a se lepăda de evenimentele din 16 - 22 decembrie, cu o superioritate și o condescendență nemeritate ("ce revoluție, dom’le!..."). Și o fac poate concomitent cu depunerea formală de coroane la troițele eroilor.
Orice s-ar fi întâmplat în "subsolul" evenimentelor de la sfârșitul anului 1989, oricâte forțe obscure ar fi fost implicate în răsturnarea regimului dictatorial, rămân entuziasmul și emoția și patriotismul care au însuflețit sute de mii de oameni. Autenticitatea acelor sentimente, chiar dacă ele au fost batjocorite și folosite de creiere malefice care fac și desfac puterile lumii, trebuie respectată. Nu ne putem lepăda de semnificația profundă a unei mișcări populare de eliberare, nu ne putem lepăda de morții și răniții acelor zile, aceia care au primit în carnea lor, cu bună credință și eroism, gloanțele trase de nimeni și de niciunde.
Bagatelizarea Revoluției din Decembrie 1989, cel mai recent eveniment fundamental din istoria României, duce la ignoranța contemporanilor. Generațiile care nu aveau, la revoluție, capacitatea de înțelegere, habar nu mai au cine a fost Ceaușescu, ce a fost comunismul, ce înseamnă dictatură. Nu vă deranjează că nu înțeleg? Nu bănuiți că această ignoranță îi poate expune unor întâmplări similare care le-ar putea răpi libertatea individuală?
Un revoluționar a venit la redacție cu un gând bun: se oferea să meargă din școală în școală și să povestească. Să le spună elevilor, poate la ora de dirigenție, ce au însemnat dictatura și traiul sub comunism, de ce au fost românii atât de pătimași la vremea revoluției, de ce s-au bucurat la moartea lui Ceaușescu, ce s-a întâmplat la Constanța în acele zile de decembrie. Să le aducă mai aproape de conștiințe revoluția, povestindu-le experiența lui personală. Și-a prezentat inițiativa inspectorului general școlar pe județ și a fost tratat cu refuz.
Din păcate, aceștia sunt oamenii care ajung, în urma unor triste conjuncturi politice, să conducă educația românească: nu pot vedea mai departe de forme, de programă și curriculum, nu pot decât să pună în fiecare zi câte o cărămidă pentru a reconstrui acel zid pe care tinerii din 1989 l-au dărâmat. E trist.