ADEVĂRATĂ CAMPANIE de promovare pentru înscrierea în învățământul militar, susținută în fața elevilor din județul Constanța

666
2 min citire
ADEVĂRATĂ CAMPANIE de promovare pentru înscrierea în învățământul militar, susținută în fața elevilor din județul Constanța - campanie-1676132722.jpg
Comandantul Centrului Militar Zonal Constanța, colonel Mihai Liviu Vîlcea, Șeful de stat major, comandor Ion Tatarici, alături de personalul recrutor al Centrul Militar Zonal Constanța, cu participarea camarazilor din cadrul Comandamentul Flotei, Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale, Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanța și cu sprijinul Inspectoratul Scolar Judetean Constanta,  au întreprins, în perioada 6.02- 8.02.2023, acțiuni de promovare a profesiei militare, organizând sesiuni de prezentare și informare directă a tuturor elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a din instituții de învățământ din județul Constanța: Liceul Teoretic Cobadin, Școala Gimnazială ”Dimitrie Brândză” Viișoara, Liceul Tehnologic Deleni, Liceul Tehnologic Jean  Dinu Adamclisi, Liceul Teoretic Băneasa, Școala gimnazială Pietreni, Liceul "Regele Carol I" Ostrov, Școala Gimnazială ,,Ioan Atanasiu”- Lipnița; Școala Gimnazială Nr 1 Ciocârlia, Scoala Gimnaziala "Dan Spataru" Aliman; Școala gimnazială Dunăreni, Scoala Gimnaziala Viile; Scoala Razoare și Scoala Gimnaziala Ion Corvin.
În cadrul proiectelor de promovare a carierei militare, Centrul Militar Zonal Constanța organizează permanent, în parteneriat cu instituțiile militare de învățământ, cu primăriile și Inspectoratul Școlar Judetean Constanta, activități de informare, promovare și divertisment în rândul elevilor, având ca scop prezentarea elementelor cazone, a condițiilor de viață, de educație și procesul de formare a viitorilor militari profesioniști.
De asemenea, joi, 9 februarie, reprezentanții Biroului informare- recrutare al Centrul Militar Zonal Constanța împreună cu reprezentanţi de la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța, Fregata Regina Maria și cu sprijinul Inspectoratul Scolar Judetean Constanta, au vizitat alte instituţii de învăţământ liceal şi gimnazial din județul Constanţa: Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari, Liceul Mihai Viteazu, Şcoala gimnazială Sinoe, Şcoala gimnazială Istria şi Şcoala gimnazială Nuntaşi.
Au avut posibilitatea de a relaționa cu elevii claselor  a VIII-a și cu tinerii liceeni de clasa a a XII-a și de a le prezenta mai multe aspecte ale profesiei militare și ale vieții de elev/student în instituțiile militare de învățământ.
Întrebările nu au fost puține, însă entuziasmul și curiozitatea elevilor au fost bine-venite și sperăm că am reușit să le oferim toate informațiile necesare pentru pășirea pe un drum drept spre un viitor demn

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0426 secunde