Apel public pentru redeschiderea şcolilor, luna aceasta

256
Apel public pentru redeschiderea şcolilor, luna aceasta - apelredeschiderescolibun2-1609693919.jpg

Articole de la același autor

Mai mult de jumătate dintre copiii, părinţii şi profesorii intervievaţi în cadrul unui sondaj realizat de organizaţia Salvaţi Copiii România spun că îşi doresc ca elevii să se întoarcă la şcoală în luna ianuarie 2021. De asemenea, cifrele arată şi că aproape jumătate dintre şcolari nu au încă echipamente pentru a participa la cursurile online. Situaţia cea mai gravă este, din păcate, în mediul rural.



„Toţi copiii au nevoie ca şcolile să fie deschise în luna ianuarie 2021, în siguranţă pentru ei şi personalul didactic şi nedidactic. Aceasta reprezintă prima măsură pentru a le asigura celor peste 1 milion de copii aflaţi în risc de abandon şcolar, educaţia de care au nevoie. Salvaţi Copiii îndeamnă autorităţile să redeschidă şcolile în semestrul doi şi să asigure astfel accesul la educaţie pentru cei mai vulnerabili dintre copiii care trăiesc în condiţii de sărăcie şi izolare socială şi se află în pragul abandonului şcolar. Educaţia este cu adevărat o prioritate naţională atunci când toţi copiii au acces real şi egal la şcoală. Solicităm autorităţilor să redeschidă şcolile începând din ianuarie 2021 în condiţii de siguranţă pentru copii şi personalul didactic şi nedidactic”, transmite un apel preşedintele executiv al Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3875 secunde