Ziua de 25 Martie 1821 este una dintre cele mai
strălucite din istoria modernă a vechii Elade, ziua în care, sub deviza
„Libertate sau moarte” ,a fost declanșat Războiul de Independență al Greciei,
desfășurat între anii 1821- 1829, cunoscut și ca Revoluția Greacă (Elliniki
Epanastasi). Această zi importantă din istorie marchează bătălia câștigată cu
greu și observăm libertatea continuă a Greciei de peste 200 de ani.
De la anticul Tomis înfiinţat de grecii milesieni în
secolul VII î. Hr., pânǎ la Constanţa de astǎzi, istoria consemneazǎ o prezenţǎ
continuǎ a locuitorilor de origine greacǎ pe acest colţ de pǎmânt dobrogean. Au
creat si au fost prezenţi în cele mai importante evenimente ale oraşului, au
contribuit dupǎ puterile şi priceperea lor la progresul şi civilizaţia urbei şi
locuitorilor sǎi.
„În fiecare an,
Ziua Națională a Greciei și Buna Vestire sunt sărbătorite de Comunitatea Elenă
Elpis Constanța fiind un minunat prilej de mândrie și sărbătoare pentru toți
grecii și cei ce-i simt aproape, un prilej de celebrare a curajului și
sacrificiului. Cum au reușit grecii să se ridice și să meargă mai departe? Prin
cântec, joc, voie bună la care noi, Comunitatea Elenă Elpis vă indemnăm de
fiecare dată, mulțumindu-vă deopotrivă că sunteți alături de noi, mereu în
număr atât de mare", transmite Anton Traian Antoniadis, președintele
Comunității Elene Elpis prin intermediul unui comunicat de presă.
Sâmbătă, 30 martie 2024, comunitatea va sărbători Ziua
Națională a Greciei împreună cu Uniunea Elenă din România, cu sprijinul
Consiliului Județean Constanța după următorul program:
- Ora 12.00 - Tedeum de pomenire la Biserica Greacă
Methamorphosis, (Schimbarea la față)
- Ora 18.00 - la Centrul Multicultural Jean Constantin de
pe Bulevardul Ferdinand (fostul cinematograf Republica) va avea loc obișnuitul
spectacol unde participanții se vor putea bucura de prezența pe scenă a
ansamblurilor Elpis, Asteria al Uniunii Elene din România, binecunoscutul
Florian Jurcă, Antik Project, Elenis Band și Sirtaki Band Leonidas dar și de
vernisajul expoziției de artă plastică “Mythoplasies-Mituri” ce prezintă
lucrări realizate în Grecia 2021-2023 de către artistul plastic Gabriel Grama.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor
disponibile.