Probele scrise din prima sesiune a examenului național de
bacalaureat 2023 (iunie - iulie) se vor desfășura în perioada 26 - 29 iunie în
464 de centre.
Calendar probe scrise
• Luni, 26
iunie: Limba și literatura română
• Marți, 27
iunie: proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil:
Matematică și Istorie)
• Miercuri,
28 iunie: proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în
funcție de filieră, profil și specializare pentru una din cele 10 discipline:
Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică,
argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie)
• Joi, 29
iunie: Limba si literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele,
profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a
minorităților naționale)
S-au înscris pentru susținerea acestor probe în prima
sesiune peste 130.500 de candidați.
Informații utile privind probele scrise
• Acces
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind
permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.
• Timp de
lucru
Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea
subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, calculate din momentul în care s-a
încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire
(cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens
de către comisiile județene, conform Procedurii de asigurare a condițiilor
privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe
de auz și tulburări de neurodezvoltare.
• Instrumente
de lucru permise în sălile de examen
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi
numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor
și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la
Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La
probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.
• Obiecte
interzise
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor
obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui
mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare
(stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi
informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe,
însemnări etc.
În același timp, candidaților le este interzis să
comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi
din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate
pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați
din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite
sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de
cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au
primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu
mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de
bacalaureat.
Afișarea rezultatelor/depunerea contestațiilor
Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și
online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot
fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv
prin mijloace electronice.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării
trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace
electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat
cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate
modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7
iulie (în centrele de examen și online).
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din
Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce
privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație
a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind
protecția datelor - GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui
și a prenumelui candidatului (coduri).
Alte informații relevante
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie
să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:
1. recunoașterea/echivalarea
tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
2. susținerea
tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre
acestea;
3. obținerea
unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puțin 6.
Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru,
lucrările scrise ale candidaților din județul Călărași vor fi evaluate
digitalizat, în cadrul unui program-pilot derulat de Ministerul Educației.
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație
publică subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic,
la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen
sunt supravegheate audio-video.
În perioada alocată probelor scrise (26 - 29 iunie, între
orele 8:00 - 16:00), Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați
linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități de
organizare.
Reamintim faptul că probele de evaluare a competenţelor
lingvistice de comunicare orală în limba română/a competenţelor lingvistice de
comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale
într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor
lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul
învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale au fost
recunoscute/echivalate conform metodologiei aprobate prin ordinul de ministru
nr. 4.438/12.06.2023.