Baloanele vor colora cerul Constanței de Ziua Europei

238
Baloanele vor colora cerul Constanței de Ziua Europei - balon-1462292626.jpg
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța continuă să faciliteze relaționarea dintre organizații și comunitatea de tineret. Astfel, în zilele de 8 și 9 mai, vor fi sărbătorite cu mare fast Ziua Europei, Independența României, dar și Ziua Regalității românești, activități în care vor fi angrenate sute de persoane. 


Pregătirile pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a activităților sunt pe ultima sută de metri, iar nerăbdarea își face simțită prezența în sufletele celor care au făcut posibil acest proiect. 


"Suntem nerăbdători să luăm parte la aceste evenimente, fiindcă va fi ceva de-a dreptul special. Pregătirile sunt pe final, mai rămâne doar să primim anumite obiecte pe care le vom folosi atunci, dar în principiu suntem gata", a declarat, pentru "Cuget Liber", Marian Țuțuianu, consilier Tineret în cadrul DJST Constanța. 


Duminică, 8 mai, Constanța va omagia trecutul istoric al României la Muzeul Militar Național "Regele Ferdinand 1" - filiala Constanța, începând cu ora 11, unde vor fi distribuite filme istorice, dar și alte activități istorice menite să aducă aminte de Ziua Independenței și de Regalitate. 


"Avem alături de noi zece ONG-uri care vor face ateliere tematice cu copiii având ca specific Independența de stat a României, vom avea parte și de simulări militare, teatru antic, chiar și un vernisaj în omagiul Zilei Regalității de pe 10 mai. Sperăm să vină alături de noi peste 200 de copii ai școlilor din Constanța", a com-pletat Țuțuianu. 


Luni, 9 mai, DJST, în par-teneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Asociația TEAM (Together Everyone Achives More) și Asociația România - Dacia Casa Noastra Constanța, va sărbători ziua Europei, în Piața Ovidiu, alături de sutele de copii ce și-au anunțat pre- zența la activitatea dedicată conti-nentului, ce va consta într-o paradă și un carnaval al copiilor, ce vor fi îmbrăcați în veșminte și culori specifice celor 28 de state membre al Uniunii Europene. 


"Caravana va pleca, la ora 10.30, de la Sala Sporturilor și se va opri în Piața Ovidiu, în fața Muzeului de Istorie. În piațetă, fiecare delegație, reprezentând etniile și țările membre, își va pregăti un stand al diversității. Apoi, va urma un spectacol de dans și voie bună al etniilor din Constanța: aromâni, lipoveni, turci, tătari etc., prin care vrem să arătăm lumii armonia în care trăiesc aceste etnii, aici, în Constanța. Se va realiza o horă uriașă, în cadrul căreia se vor elibera circa 500 de baloane în culorile statelor respective. De asemenea, se va realiza și un mozaic al Uniunii Europene, gen puzzle. Este ceva inedit pentru Constanța, mai ales că la această acțiune vor lua parte peste 800 de persoane", a adăugat respon-sabilul de Tineret din cadrul DJST. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Decembrie 2015
Stire din Sport : All Star Game a ajuns la ediția a doua
Luni, 21 Septembrie 2015
Stire din Social : Cine sunt câștigătorii Cupei Geamby
Pagina a fost generata in 0.7803 secunde