Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța va purta numele Gheorghe Ungureanu

Vineri, 16 Aprilie 2021, 00:02
2532
Trecerea în Lumea celor Drepți a minunatului om Gheorghe Ungureanu – directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Constanța reprezintă o grea lovitură pentru cultura românească și mișcarea sindicală.

În cei peste 20 de ani cât s-a aflat la conducerea acestui așezământ cultural, Gheorghe Ungureanu l-a transformat în prima instituție culturală a României. Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța au avut loc mai multe spectacole decât în oricare teatru din țară. Înainte de pandemie, în fiecare lună, aceasta găzduia în medie, zece spectacole din toate genurile, de la teatru la muzică ușoară, folk și muzică populară, fără a lua în calcul și spectacolele pentru copii.

În același timp, instituția a contribuit la dezvoltarea mișcării culturale și sportive din municipiul nostru. Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța găzduia repetițiile unor formații de dansuri populare, formații de muzică ușoară și populară, cursuri de dans, balet și teatru, cursuri de șah, reuniunile unor cenacluri literare și numeroase lansări de carte, activități în care erau angrenați sute de copii, tineri și vârstnici.

Grație bunului management asigurat de Gheorghe Ungureanu, instituția a reușit să se autofinanțeze din activitățile organizate, fără să beneficieze de sprijin financiar din partea nimănui, plătind aceleași taxe și impozite ca orice alt agent economic.

De-a lungul timpului, meritele lui Gheorghe Ungureanu în promovarea și susținerea culturii naționale au fost răsplătite prin numeroase diplome, distincții și medalii din partea organizațiilor din lumea artistică.

În anul 2014, la propunerea unor asociații ale artiștilor, Președinția României i-a acordat Ordinul meritul cultural în grad de cavaler, iar în 2017, Arhiepiscopia Tomisului i-a decernat distincția Crucea Sfântului Andrei.

În anul 2019, Uniunea Ziariștilor Profesioniști – Filiala Dobrogea, Clubul Umoriștilor Constănțeni și Cenaclul Literar „Mihail Sadoveanu”, i-au înaintat primarului municipiului Constanța propunerea lansată de cotidianul „Cuget Liber” privind acordarea titlului de „Cetățean de onoare al Constanței”, lui Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, în semn de recunoaștere a contribuției sale la promovarea culturii în străvechea cetate a Tomisului. Din păcate, până astăzi, propunerea nu a fost luată în dezbatere de administrația locală. Poate o va face post-mortem.

Ieri, cotidianul „Cuget Liber” a contactat mai multe organizații din cadrul confederațiilor sindicale Cartel Alfa, BNS și CNSLR – Frăția, propunând ca, în semn de recunoștință pentru contribuția adusă de regretatul Gheorghe Ungureanu culturii românești și mișcării sindicale, Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța să poarte numele său. Dumitru Costin - președintele Blocului Național Sindical și Bogdan Hossu – președintele Cartel Alfa ne-au asigurat că vor susține acest demers în consiliul de administrație al instituției culturale. 



Pagina a fost generata in 0.2646 secunde