Colegiul Național Militar “Alexandru Ioan Cuza”, prezent la Black Sea Defence & Aerospace 2022

212
Colegiul Național Militar “Alexandru Ioan Cuza”, prezent la Black Sea Defence & Aerospace 2022 - cmm-1653129495.jpg
În perioada 18 - 20 mai, la ROMAERO Băneasa a avut loc expoziția internațională Black Sea Defence & Aerospace 2022 (BSDA 2022). #BSDA 2022 este cel mai mare eveniment expozițional din regiunea Mării Negre.

La această activitate au participat diferite structuri din cadrul Forțelor Navale, iar Colegiul Național Militar “Alexandru Ioan Cuza” a fost reprezentat de elev sergent Lungu Mircea-Gabriel și elev fruntaș Costache Florentina-Miruna, cu oferta educațională a instituției noastre. De asemenea, au fost prezenți pentru a vizita expoziția și elevi din clasele a X-a și a XI-a, alături de comandantul Colegiului, domnul comandor Tănase Gabriel-Iulian.

“Am onoarea să vă salut! Sunt elev sergent Lungu Mircea-Gabriel și am avut oportunitatea de a participa la expoziția internațională #BSDA 2022. Pe parcursul celor trei zile, am avut ocazia de a vizita, în detaliu, fiecare stand și, cu acest prilej, de a-mi crea o idee de ansamblu asupra tehnicii militare expuse. Am avut prilejul de a vizita vehiculele speciale, echipamentul și armamentul și de a vedea ce presupune un simulator destinat pregătirii militarilor pentru adevăratele provocări ale carierei alese. De asemenea, am avut ocazia de a trage cu pistolul și de a pilota un avion într-unul dintre simulatoare, experiențe pe care nu am crezut că voi avea ocazia să le trăiesc atât de curând. În ceea ce privește standul ofertelor educaționale ale Forțelor Navale Române, foarte multe persoane prezente la expoziție au arătat un interes sporit, adresând întrebări și analizând standurile expuse. Experiența #BSDA a fost una extraordinară și aștept cu nerăbdare următoarele ediții.” - Elev sergent Lungu Mircea-Gabriel

“Am onoarea să vă salut! Sunt elev fruntaș Costache Florentina-Miruna și sunt elevă în clasa a X-a la Colegiul Național Militar “Alexandru Ioan Cuza”. Încă din gimnaziu, când s-au prezentat în fața noastră elevi ai liceelor militare, pentru a prezenta ofertele educaționale, am rămas plăcut impresionată și m-am îndrăgostit de uniforma pe care aceștia o purtau, dorindu-mi ca, la rândul meu, să devin una de-ai lor și să port cu mândrie ținuta militară. Astfel a început povestea mea, iar acum am oportunitatea de a îndruma alți colegi mai mici și de a le insufla dragostea pe care eu o împărtășesc pentru cariera militară. Anul acesta am avut parte de experiențe extraordinare în acest sens, oferindu-mi-se onoarea de a-mi reprezenta liceul, dar și de a descoperi mai multe din acest domeniu vast. Pe parcursul celor trei zile la #BSDA 2022, am întâlnit oameni minunați, alături de care am colaborat foarte bine și care au încercat să ne călăuzească pașii pe drumul succesului. Această experiență a avut un impact semnificativ asupra reperelor mele și m-a făcut să conștientizez cât de norocoasă sunt pentru că am ales să urmez acest drum, într-un liceu militar.” - Elev fruntaș Costache Florentina-Miruna

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3589 secunde