Comunitatea Elpis celebrează Ziua Limbii Elene
357

Articole de la același autor
Doliu la Universitatea ”Ovidius”. S-a stins din viaţă un fost prorector
15 Decembrie 2022
Sărbătorită în România, din anul 2019, la data de 9
februarie, Ziua Limbii Elene a fost instituită prin Legea nr. 204/2018, cu
scopul păstrării tradiţiilor, culturii şi limbii materne, iar iniţiativa
legislativă privind instituirea acestei zile i-a aparţinut lui Dragoş Gabriel
Zisopol, preşedinte şi deputat al Uniunii Elene din România.
Cu această ocazie, Uniunea Elenă din România, Comunitatea Elenă Elpis Constanța organizează joi, 9 februarie, de la ora 18, la Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de Mare”, un eveniment pentru celebrarea acestei zile deosebite a culturii mondiale.
Istoricul Constantin Cheramidoglu va spune lucruri deosebite despre apariția acestei frumoase limbi în Dobrogea, iar copiii Comunității, sub îndrumarea profesoarelor Angelica Opaiț, Elena Guriotis și Eleni Popa vor încânta auditoriul cu versuri. „Vom afla lucruri inedite și interesante despre Grecia, limbă și cultură și apropierea de poporul român, prin proiecțiile prezentate”, transmit reprezentanții Comunității Elene care recent a sărbătorit 33 de ani de la înființare.
La data de 5 februarie 1990 s-au pus bazele reînființării Comunității Elene Elpis Constanța. A dobândit personalitate juridică la data de 16 martie1990 prin efectele sentinței nr. 144/1990 a Judecătoriei Constanța şi este succesoarea şi continuatoarea de fapt şi de drept a Comunității Eline din Constanța, desființată de regimul comunist în anul 1948.

Top articole din Cultură-Educație
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 04 Februarie 2023
Vineri, 03 Februarie 2023
Duminică, 29 Ianuarie 2023
Vineri, 27 Ianuarie 2023
Marţi, 24 Ianuarie 2023