Daniel David, despre eliminarea olimpiadelor la învățământul primar. ”Stimulează prea devreme o industrie a meditațiilor”

305
2 min citire
Daniel David, despre eliminarea olimpiadelor la învățământul primar. ”Stimulează prea devreme o industrie a meditațiilor” - fond-1737294961.jpg
După cum deja se știe, Ministerul Educației și Cercetării a decis să nu organizeze olimpiade școlare pentru clasele I-IV în anul 2025, fapt ce a determinat o serie de reacții în spațiul public. Din respect pentru această preocupare, ministrul Daniel David a explicat pe blogul său cum stau lucrurile, pentru o înțelegere mai clară a acestei decizii.
 
În primul rând a reamintit că ministerul nu a organizat olimpiade școlare pentru clasele I-IV nici anul trecut (2024), așa că nu este chiar o premieră. În continuare, ministrul a adus câteva precizări, cu atât mai mult cu cât decizia este ferm asumată.
Plecând de la importanța construirii elementelor de bază ale competențelor cheie în clasele I-IV, Daniel David a insistat pe nevoia dezvoltării în ritmul fiecărui copil. „Dacă ratăm acest lucru, atunci celelalte dezvoltări care se bazează pe el au de suferit. Am văzut în unele testări recente că unele forme de analfabetism funcțional identificate în clasa a IX-a au cauze identificabile chiar din clasa a V-a", este de părere ministrul Educației.
De asemenea, consideră că „participarea la olimpiade organizate de minister aduce o greutate mai mare concursurilor, începând să stimuleze prea devreme o industrie a meditațiilor și focalizări prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se altele (tot de bază), ceea ce poate distorsiona dezvoltarea nivelului elementar al tuturor competențelor cheie", mai precizează pe același blog personal Daniel David.
Ba chiar a adus în discuție și diferențierile care se creează între copii și care nu sunt deloc benefice. „Am înlocuit la nivelul învățământului primar evaluarea prin note cu evaluarea prin calificative tocmai pentru a nu produce prea devreme segregare între copii (și școli) și afectarea stimei de sine, important fiind aici să dezvoltăm nivelul elementar al tuturor competențelor cheie, în ritmul personal al fiecărui copil, nu să facem diferențieri prea fine (și adesea nerelevante) și prea devreme între copii. În același spirit, la aceste vârste se urmărește mai ales dezvoltarea cooperării și a lucrului în echipă, competiția, importantă și ea, trebuind însă gândită la acest nivel în acest context", a mai transmis ministrul Educației.
În final, a ținut să precizeze că, pentru a stimula competiția adecvată, ministerul nu interzice derularea unor concursuri locale, regionale, naționale asumate autonom și responsabil de școală (și cu consultarea părinților), „congruente însă cu politicile ministerului (și monitorizate de acesta), care pot pătrunde într-un portofoliu educațional mai extins, dar nu au greutatea și mesajul unei olimpiade organizate de minister. Tot aici amintesc că avem deja evaluările obligatorii la clasa a II-a și a IV-a, pe care ar trebui să le folosim mult mai atent în procesul de învățare personalizată a elevului", a mai precizat prof.univ.dr.psih. Daniel David.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0505 secunde