Cel de-al treilea modul al anului școlar 2024-2025 începe, de astăzi, 8 ianuarie, cu stângul, profesorii fiind foarte revoltați de faptul că Guvernul nu și-a îndeplinit promisiunile făcute în perioada grevei ce a paralizat învățământul românesc în perioada 22 mai – 1 iunie 2023.
Reamintim că la finalul grevei, salariul de bază al profesorului debutant, respectiv asistentului universitar era stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut, și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public. De asemenea, pe 5 octombrie, în fiecare an, până în 2027, li s-au promis prime pentru dezvoltarea profesională: 1.500 de lei pentru personalul didactic și 500 pentru cel nedidactic.
Bucuria însă le-a fost scurtă, pentru că vestita „ordonanță trenuleț” va îngheța salariile din învățământ și există riscul să fie probleme și la titularizări, pentru că se îngheață și angajările, concursurile.
„Nu este normal să se facă experimente «pavloviene»” La finele anului trecut, printr-un comunicat de presă comun, asumat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, liderii profesorilor solicitau Guvernului să-și respecte angajamentele luate în urma grevei generale din perioada mai-iunie 2023.
Cele mai importante nemulțumiri vizează înghețarea salariilor în anul 2025, la nivelul celor din luna noiembrie 2024. „Practic, prin această măsură, se calcă în picioare Declarația politică din anul 2023 a președinților PSD și PNL referitoare la Educație, publicată în Monitorul Oficial, angajamentele publice ale acelorași președinți referitoare la salarizarea în învățământ, prevederile OUG nr. 57/2023, precum și promisiunile recente ale guvernanților, conform cărora, în anul 2025, salariații din învățământ vor primi încă o majorare salarială, astfel încât, să se respecte angajamentele luate în timpul amplelor proteste din învățământ, din anul 2023”, se arată în comunicat.
În al doilea rând, este reclamat modul în care se intenționează să se acorde voucherele de vacanță. „Conform acestui proiect de act normativ, Guvernul ar urma să acorde vouchere de vacanță în cuantum de 800 de lei, cu condiția ca salariatul să achiziționeze pachete turistice de cel puțin 1.600 de lei. Această măsură va afecta, în primul rând, salariații cu venituri mici, care nu-și vor permite să completeze cu cel puțin 800 de lei sumele pentru a-și achiziționa astfel de pachete turistice”, transmit liderii profesorilor.
De asemenea, se solicită suspendarea aplicării unor prevederi din Legea nr. 198/2023 și Legea nr. 199/2023. „Guvernul României propune să suspende aplicarea unor prevederi din Legea Învățământului Preuniversitar și din Legea Învățământului Superior, până în anul școlar/ universitar 2026-2027. Este anormal și revoltător faptul că anumite prevederi ale celor două legi, care se referă, în primul rând, la drepturi ale salariaților din învățământ, să fie suspendate pentru o perioadă atât de îndelungată.
Colegii întreabă, pe bună dreptate, de ce au fost prinse în aceste Legi dacă nu se aplică? Nu este normal să se facă experimente «pavloviene» cu salariații din învățământ!”, mai precizează sindicaliștii.
„Noi suntem nemulţumiţi de faptul că ne îngheaţă salariile în anul 2025. Înţeleg că asta se manifestă la nivelul întregului sistem bugetar, dar să nu uităm că şi promisiunile trebuie respectate. Ne pregătim în perioada imediat următoare să protestăm, aşa cum prevede legea. Mai întâi vor fi proteste cu oameni mai puţini, proteste desfăşurate sub formă de pichetare în faţa Guvernului. În perioada 13-15 ianuarie vom avea primele proteste deja materializate. Dincolo de salarii, o altă problemă o reprezintă primele de carieră didactică şi cele de carieră profesională. Plata acestora este condiţionată de identificarea unor surse nerambursabile de finanţare”, a transmis Anton Hadăr, preşedinte Federaţia Naţională „Alma Mater.
„Să obținem cât de repede se poate și drepturile și promisiunile”
Într-o intervenție la Euronews România, ministrul Educației, Daniel David, a spus că îi înțelege pe profesori și că „au dreptul să-și exprime nemulțumirile”. În același timp, însă, vine și cu unele precizări: „Haideți să le separăm, ca să nu producem catastrofe unde nu sunt. Sunt lucruri, care au fost înghețate, nu sunt probleme și nu vor fi probleme în zona de titularizare, supliniri, dar mă aștept să fie, sigur, proteste, mă aștept să fie nemulțumiri. Repet, dincolo de faptul că există această înghețare, în ghilimele, în tot sistemul public, deci și în zona noastră, cei din zona educației au frustrările un pic mai mari, fiindcă nu cu mult timp în urmă lor li s-a promis mult mai mult, atunci, repet, când s-a întrerupt greva, astfel încât îi înțeleg. Au dreptul să-și exprime nemulțumirile. Vom discuta și vom căuta împreună soluții ca sistemul să meargă bine înainte, să nu afectăm copiii și, în același timp, să încercăm să obținem cât de repede se poate și drepturile și promisiunile care li s-au oferit sau care li s-au făcut.
În discuțiile pe care le-am avut cu premierul și cu reprezentanții coaliției, repet, toți au cerut această solidaritate în sistemul public pentru a avea această atitudine foarte rezervată și, în același timp, eu am amintit faptul că coaliția și-a asumat educația ca element de prioritate națională, astfel încât unele lucruri am reușit să le îmbunătățim”, a spus ministrul Educației, Daniel David.
Așteptăm cu interes revenirea la catedră a profesorilor și deciziile ce urmează a fi luate în ceea ce privește o eventuală ieșire în stradă.