Dascălii constănțeni, la "limita suportabilității". Cine omoară învățământul românesc

1686
3

Articole de la același autor

Ieri, în sala mică a Casei de Cultură din Constanța s-au adunat câteva zeci de lideri ai sindicatului din învățământul constănțean pregătiți să ridice numeroase probleme celor trei invitați importanți din prezidiu: prof. Irinela Nicolae, inspector școlar general adjunct, Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământul preuniversitar, prof. Liviu Marian Pop, senator și ministru delegat pentru Dialog Social.


În debutul întâlnirii, un moment aplaudat de cei din sală a fost atunci când Hancescu a afirmat următoarele: "Un profesor plătit decent nu are nevoie nici de ARACIP nici de alte inspecții ca să-și facă datoria. FSLI va declanșa un război mediatic în perioada imediat următoare în ceea ce privește birocrația din sistem. S-a ajuns la paroxism cu cele 24 de comisii pe care Ministerul Educației le-a introdus în actualul Regulament de funcționare al unităților de învățământ. Mai mult de șapte-opt comisii nu au ce căuta într-o școală. Profesorii nu mai apucă să facă ceea ce trebuie pentru că sunt asediați de hârtii, cu tot felul de tâmpenii. S-a atins limita maximă a suportabilității! Sunt școli mici la țară cu 20 de cadre, unde ar trebui să se facă numai referate și educație deloc", adăugând că învățământul se bazează pe trei piloni importanți: reforma curriculară, manage-mentul unităților și resursa umană. 


Cât despre discursul politic al senatorului Pop, cel care în urmă cu doi ani reprezenta interesele sindicatului învățământ, nu prea sunt multe de spus, decât eventual promisiuni frumos ambalate în fraze empatice, dar cine le mai crede?


Printre numeroasele probleme ridicate de cadrele didactice constănțene s-au numărat cheltuielile pe care le suportă din propriile buzunare pentru a pregăti orele de clasă, dar și concurența pe care le-o fac tehnologiile de vârf, respectiv telefoanele smart, anomaliile legate de concediile cadrelor din învățământul tehnologic, plata sentințelor câștigate, dar mai ales greutățile pe care le întâmpină învățătoarele la clasă cu copiii cu nevoi speciale integrați în învățământul de masă. Una dintre sindicaliste a adus în discuție supraaglomerarea efectivelor la clasele pregătitoare și clasa I, moment în care liderul Hancescu a exclamat: "Aud problema asta de peste 10 ani, dar vreau să văd o revoltă națională pentru că sunt prea mulți copii. Nu s-a întâmplat pentru că trebuie să recunoașteți că unii sunt gâdilați în orgoliu când se știu căutați de părinți".


Mai multe păreri despre starea învățământului românesc veți afla într-un viitor interviu realizat cu președintele FSLIP Simion Hancescu.


Comentează știrea

cici
1 aprilie 2015
numarul copiilor

Domnule Hancescu, nu contest ca nu sunt si "unii gâdilați în orgoliu când se știu căutați de părinți", dar stiu cu siguranta ca in multe cazuri sunt obligati de directori. Acest lucru il spun din proprie experienta, deoarece si eu am fost pana de curand cadru didactic. Degeaba am incercat in nenumarate randuri sa refuz copii, directorul oricum iti aducea, nu stiu ce pila a nu stiu cui. Acest lucru se intampla si la ora actuala in multe unitati scolare si prescolare. Sunt gradinite unde numarul copiillor este mare, iar directorii desfiinteaza posturi pentru niste motive aberante. .

job online de acasa
1 aprilie 2015
job

Un produs de exceptie isi cauta colaboratori pentru a fi promovat in mediul online. Este o munca usoara, pe care poti sa o faci atat in timpul liber cat si full time. Perspectivele sunt foarte incurajatoare. Propunerea se adreseaza persoanelor care au acces la internet, sunt hotarate si perseverente. Cautam operatori online pt o munca usoara de 1-2 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

un cetetean
1 aprilie 2015
birocratizarea invatamantului

Cand am intrebat intr-o sedinta cu directorii daca nu s-ar putea reduce din birocratia excesiva din scoala, am fost privit ca un impertinent ce atinge un subiect tabu si isi permite sa atinga o ordine stabilita parca de Dumnezeu. Nici nu ma mira atitudinea celor care ocupa o pozitie mai inalta ih ierarhie, de exemplu inspector general sau scolar, pentru ca birocratia serveste ierarhiei si posibilitatii de a domina pe cel care preda in scoala prin vesnica imputare a insuficientei documentelor completate.Miscarea hartiilor a devenit o industrie care se substituie competentei si profesionalismuluui, la o inspectie nici nu mai conteaza altceva decat daca ai dosare si procese verbale , parteneriate pe hartie,proceduri si calitatea de membru in comisii, etc.Chiar daca sunt socotit de moda veche, cred ca inainte cand cel mai mult conta prestatia in fata clasei de elevi si munca de fiecare zi la clasa era mai bine.Prefer sa raman in constiinta elevilor mei prin tinuta mea intelectuala si prin ceea ce au invatat de la mine si nu prin hartiile pe care le-am completat despre ei.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3818 secunde