De ce amenință iar liderii sindicali din Educație cu greva generală

819
De ce amenință iar liderii sindicali din Educație cu greva generală - fondgrevagenerala-1677004498.jpg

Articole de la același autor

În absența unei informări oficiale legate de prevederile noilor legi ale „României Educate”, speculațiile din mediul virtual se transformă în comunicate și chiar amenințări cu greva generală.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” îşi exprimă nemulţumirea faţă de decizia coaliţiei care guvernează România de a elimina din proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar articolul care prevede salarizarea progresivă a întregului personal didactic de predare, „având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic”.

Conform estimării liderilor sindicali, transpunerea în practică a acestui articol ar însemna ca un profesor debutant să obțină un venit net de aproximativ 3.900 de lei, mai mic decât al multor categorii de salariați cu studii inferioare celor ale cadrelor didactice: „Prin eliminarea acestui articol înţelegem că în noua lege de salarizare elaborată de către Ministerul Muncii nu se doreşte ca personalului didactic să i se acorde un nivel de salarizare motivant şi în concordanţă cu importanţa activităţii profesionale desfăşurate”.

Aceiași lideri afirmă că au semnale că actuala coaliţie nu este de acord nici cu un alt articol, extrem de important, din acest proiect de lege, cel conform căruia „finanţarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului naţional de învăţământ, cu toate componentele sale de asigurare a funcţionării, reprezintă anual minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat. Considerăm că eliminarea acestui articol ar fi un semnal clar că se doreşte în continuare menţinerea subfinanţării cronice a educaţiei”.

FSLI şi FSE „Spiru Haret” îşi exprimă, de asemenea, nemulţumirea faţă de nerezolvarea problemelor salariale ale personalului nedidactic, cerinţa fiind aceea ca salariile acestei categorii profesionale să fie majorate la nivelul maxim prevăzut de Legea 153/2017.

FSLI şi FSE „SPIRU HARET” cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la următoarele:

a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;

b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;

c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;

d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;

e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;

f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;

g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;

i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

„În cazul în care solicitările noastre rămân fără rezolvare, angajaţii din educaţie se pregătesc de următoarele acţiuni de protest:

1. Pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023;

2. Marș de protest desfășurat în București în luna mai 2023;

3. Declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai;

4. Alte acțiuni specifice”, se arată în finalul comunicatului transmis redacției.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4975 secunde