Directorul Şcolii nr. 29 solicită fonduri pentru testarea cadrelor didactice

1175
Directorul Şcolii nr. 29 solicită fonduri pentru testarea cadrelor didactice - profesorscoala29sursaupnorthnews-1600359485.jpg

Articole de la același autor

La doar câteva zile de la debutul noului an şcolar, începem să numărăm, deja, şi cazurile de îmbolnăviri cu noul coronavirus din rândul elevilor sau profesorilor. Dacă în ediţia de ieri a cotidianului nostru aminteam de cazurile de la Liceul Teoretic „Ovidius”, Liceul „George Călinescu”, Şcoala de Maiştri sau Şcoala nr. 30, astăzi, semnalăm o situaţie epidemiologică şi la Şcoala nr. 29 „Mihai Viteazul” din Constanţa. Aici, o profesoară de Educație fizică și sport a fost diagnosticată cu virusul SARS-CoV-2, în cursul zilei de miercuri, cadrul didactic venind în tot acest timp la școală, unde și-a ținut orele.

Potrivit directorului şcolii, Ion Denys Ciorogaru, aceasta a fost anunţată de către Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa că testul pe care l-a făcut în urmă cu câteva zile este pozitiv. Ca urmare, Consiliul de Administrație al unităţii de învăţământ a propus suspendarea cursurilor la cele trei clase de a III-a și așteaptă răspunsul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, referitor la măsurile care trebuie luate mai departe.

„Colega noastră nu a avut o simptomatologie agresivă. Din declaraţiile ei reiese că a avut o stare de oboseală, în weekend, mai ciudată şi atât. În rest, nu a manifestat niciun simptom specific Covid-ului. A decis să se testeze, pentru a elimina această suspiciune, să vadă ce problemă are. Am făcut toate demersurile necesare şi am suspendat cursurile la clasele cu care doamna profesoară a intrat în contact. Preventiv, copiii îşi vor desfăşura cursurile, în următoarele două săptămâni, conform scenariului 3, adică online. Restul copiilor sunt la şcoală”, a declarat directorul, pentru „Cuget Liber”. Acesta a precizat că au făcut, totuşi, o solicitare către Primăria Constanţa, prin care solicită fonduri pentru a testa întreg personalul didactic, pentru a vedea dacă boala s-a transmis şi la alte persoane.  



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7081 secunde