Dobrogea, sărbătorită la Colegiul Economic Mangalia, cu oaspeţi de la CCD

285
Dobrogea, sărbătorită la Colegiul Economic Mangalia, cu oaspeţi de la CCD - dobrogeasarbatorita-1636990215.jpg

Articole de la același autor

Centrul de Documentare și Informare din cadrul Colegiului Economic Mangalia, în colaborare cu Casa Corpului Didactic din Constanţa, a organizat, la finele săptămânii trecute, un nou eveniment cultural dedicat Zilei Dobrogei, zi sărbătorită în fiecare an, la 14 noiembrie pentru a marca data la care, în anul 1878, Dobrogea a revenit la teritoriul naţional.

Activitatea denumită „Casa noastră- Dobrogea” a fost coordonată de profesor documentarist Ibolya Negoiţă, iar CCD a fost reprezentat de prof. metodist Narciz Amza și de prof. documentarist Alexandra Flavia Petrov. Evenimentul s-a desfăşurat fizic şi online, pe aplicaţia Google Meet.

În cadrul acestei activităţi interdisciplinare, s-a prezentat frumosul tărâm Dobrogea din multiple perspective, istorică, geografică, turistică, gastronomică și culturală. Prof. Alexandra Onoaie a adus în atenție un material video intitulat „5 minute de istorie”, parte din proiectul prof. doctor Adrian Cioroianu. Perspectiva geografică a fost asigurată de materialul intitulat „Rezervaţii naturale din Dobrogea”, prezentat de elevii Ana Maria Petrache și Serhan Menis din clasa a XI-a A. O incursiune în gastronomia dobrogeană, un univers savuros, plin de arome și culoare a fost realizată de prof. Nebie Amet. A urmat o călătorie fascinantă în lumea vinurilor, realizată de prof. Nelida Rașid. Prof. Ionela Tănase și Alexandra Onoaie au organizat un atelier artistic în cadrul căruia elevi talentați au creat desene inspirate de tematica propusă. Cei prezenţi s-au bucurat şi de o melodie dobrogeană „Doruleţ din Dobrogea”, interpretată de eleva clasei a XII-a E, Andra Marinescu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6787 secunde