Imaginea Dobrogei, proiectată în presa vremurilor trecute

Nici detaliile istorice sau demografice nu sunt importante, ci imaginea unei provincii, de la margine de Europă, proiectată la mii de kilometri depărtare. Această imagine se prezintă astfel, într-o selecție a aprecierilor făcute de autorul acelui articol: „Dobrogea, acea câmpie fertilă românească situată între Dunăre și Marea Neagră, unde forțele germane și bulgare și-au început recent un important drum spre nord, este descrisă în următorul buletin, emis de la Washington de către societatea National Geographic: «Când provincia Dobrogea, lipsită de păduri, în mare parte plină de mlaștini, a fost cedată României în 1878 și, în schimb, această națiune a fost jefuită de bogata și dens populată provincie Basarabia, românii au crezut mai mult ca niciodată în vechiul lor proverb: „Păzește-mă, Doamne, de prietenii mei, căci de dușmanii mei mă pot păzi singur»”. 

În cei 38 de ani care au urmat însă, Dobrogea a făcut pași repezi, grație progreselor agriculturii și prosperității mai multor porturi de la Marea Neagră. În noile condiții, mult îmbunătățite, această provincie produce acum culturi importante de cereale, tutun, sfeclă de zahăr, viță de vie și dude pentru viermi de mătase. Dezvoltarea regiunii a fost atât de frapantă încât, la încheierea celui de-al doilea război balcanic, în 1913, România a cerut o extindere a acestei zone odinioară disprețuite. Incluzând acest teritoriu nou dobândit,



Cea mai veche mențiune a regiunii este ca reședință a geților și a dacilor

Dobrogea cuprinde acum aproape 9500 de mile pătrate, cu o populație de 500.000 de locuitori, alcătuită din mai multe elemente - bulgari, turci, români, țigani și evrei. Delimitată la nord și la vest de Dunăre, la est de Marea Neagră și la sud de Bulgaria, Dobrogea are o mare importanță strategică, fapt recunoscut de romanii care au apărat această regiune la sud de zidul lui Traian, un dublu meterez care se întinde de la Marea Neagră, într-un punct de lângă Constanța, până la malurile Dunării.

Actuala frontieră româno-bulgară se află la aproximativ 60 de mile sud-vest de acest zid antic și se întinde de la râu la mare, pe o distanță de 100 de mile. Cea mai veche mențiune a regiunii Dobrogei este ca reședință a geților și a dacilor. Una dintre cele mai pitorești povești ale vechilor locuitori ai Dobrogei este relatată în legătură cu o expediție împotriva lor condusă de Filip al Macedoniei. În ultimul sfert al secolului al VII-lea, Isparich, unul dintre cei cinci fii ai legendarului principe bulgar Kuvrat, cu o ceată de adepți din Basarabia a trecut Dunărea în Dobrogea. Bulgarii au trăit aceeași soartă pe care normanzii au întâmpinat-o cu saxonii din Anglia - cuceritorii au fost absorbiți de cei cuceriți. Prin tratatul de la San-Stefano, care a pus capăt războiului ruso-turc din 1877-1878, în care românii s-au remarcat la Plevna, Dobrogea a fost cedată Rusiei de către Turcia, scopul expres al celei dintâi fiind de a obliga românii să-l accepte în schimbul râvnitei Basarabia.

Din punctul în care devine limita de vest a Dobrogei, Dunărea este un pârâu larg, care curge între malurile joase. Apele sale sunt împânzite cu numeroase insulițe care sunt casele unor stoluri vaste de păsări de apă - lebede sălbatice, gâște sălbatice, pelicani și stârci. Un călător celebru a descris impresia pe care această regiune o lasă pasagerilor navelor cu aburi fluviale, astfel: „Noaptea, pelicanii și berzele care se plimbă pe insule singuratice scoţând uneori un strigăt sălbatic care, mai mult decât orice, aduce în minte imagini de singurătate și dezolare”.

Unind începutul și sfârșitul citatului de mai sus, aflăm imaginea Dobrogei înainte și imediat după 1878: o provincie puțin dezvoltată și cu o natură deloc ospitalieră. Dar autorul necunoscut a introdus în discuție modernizarea rapidă a provinciei, acei „pași rapizi” de după tratatul de la Berlin și integrarea la statul român. La Ziua Dobrogei, reflecțiile noastre trebuie să se îndrepte înspre momentul istoric 1878, efortul de modernizare ce i-a urmat și, nu în ultimul rând, perspectivele de viitor. Pentru ca viitoarele zile ale Dobrogei să nu implice „singurătatea și dezolarea”, ci dezvoltarea „frapantă”, în plan social, cultural, economic.

Conf. univ. dr. Emanuel PLOPEANU, decan Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Ovidius”