Informaţii despre oraşul Constanţa, înainte de unirea Dobrogei cu România

Aubry de la Mottayé a descris Kustendje ca fiind „un port cu case scunde, frecventat de multe caiace turcești”. Mareșalul Moltke, citat de Ionescu-Dobrogianu în monografia Tomi-Constanța. menționează următoarele: „Kustendje este așezată pe un promontoriu al Mării Negre, așa că orașul este înconjurat de trei părți de mare și de stânci abrupte, de 100 picioare înălțime și nu e accesibil decât de la nord. Portul deși puțin sigur, ca toate de pe coasta vestică a Mării Negre, are totuși destulă importanță pentru o armată care ar opera contra Varnei. Acest port nu are decât şapte picioare de apă și este în întregime expus vânturilor de sud. Nu are decât un număr de bastimente mai puține ca cele care ar putea să manevreze în el, iar vasele de război nu se pot apropia fără pericol, până la bătaia tunurilor. Orașul ale cărui numai 40 de case sunt locuite azi (1840), număra în războiul din 1828 aproape 2.000 de suflete. Turcii îl închiseseră dinspre uscat pe o lungime de 500 de pași, cu trei bastioane, legate între ele prin mici curtine. Șanțul era căptușit cu zid. De aici șanțul valului lui Traian atingea Marea și resturile lui formează un adăpost contra orașului, care, pentru a nu fi dominat de terenul înconjurător, ar trebui să intre în sistemul fortificațiunilor sale, cele trei movile așezate la nord”.

Locotenentul M.D. Ionescu, în lucrarea intitulată „Cercetări asupra orașului Constanța. Geografie și istorie”, publicată în anul 1897, face următoarele precizări: „În 1860, Constanța era cel mai neînsemnat sătuc turcesc. Câteva colibe de lemn formau toate edificiile sale, câteva zeci de suflete populațiunea sa. Nimic nu făcea a se crede că acest sătuc ar fi putut vreodată aspira din nou la importanța vechii colonii grecești, pe ruinele căreia el se ridicase sau la considerațiunea comercială de care se bucurase în mâinile genovezilor”.

Sătucul Constanţa se acoperea cu edificii cu mai multe etaje și magazii

Iar despre cum arăta orașul în anul 1869, aflăm din aceeași carte a lui M.D. Ionescu: „Sătucul Constanța se acoperă cu edificii cu mai multe etaje și cu magazii. Un far ridicat de la apariția companiei engleze începu a înlesni navigatorului aterragiul. Constanța este transformată într-un oraș care număra mai bine de 400 de clădiri de piatră. Fără a cuprinde cartierele tătărăreşti răspândite în depărtare, pe latura de nord a peninsulei, populațiunea e de 6.000 suflete. La vest, formând o mahala separată a orașului, se ridică elegantele locuințe ale englezilor, autorii acestor transformațiuni”.

Ioan N. Roman a reprodus, în lucrarea „Pagini din istoria culturii românești în Dobrogea înainte de 1877”, apărută în anul 1920, fragmente dintr-un articol pe care Ion Ionescu de la Brad le-a publicat în anul 1855, la Iași, în ziarul „România Literară”, în care face următoarele precizări: „La Kiustenge vezi idoli scobiți cu o iscusință, pot zice, neimitată încă. Tot acolo, în zid, am găsit o piatră cu două capete de bou, înconjurate cu ghirlandă și despărțite cu stele, piatră ce seamănă cu ornamentele casei municipale din Turin”.

Despre cum arăta Dobrogea și orașul Kustendje, în anul 1878, aflăm și din rapoartele întocmite de colonelul Ștefan Fălcoianu și locotenent-colonelul de marină Ioan I. Murgescu, desemnați de Ministerul de Război, la solicitarea Guvernului României, să facă cercetări de teren în Dobrogea. „Ca oraș, Kustendje are un aspect destul de curat și este susceptibil de oarecare dezvoltare, deși partea cea mai avantajoasă dezvoltării sale este luată de calea ferată”.

După Congresul de pace de la Berlin, România și-a câștigat independența

Conform raportului, districtul Constanța avea o suprafață de 1.032 kmp. Populația scăzuse de la 16.300 locuitori, în anul 1875, la 4.900 locuitori, în 1878, un mare număr de musulmani refugiindu-se spre sud. În raport se mai menționează că în Kustenje se află un conac cu două etaje unde ar putea sta autoritățile și două magazii pentru cazarea trupelor militare. Multe alte informații le puteți afla din lucrarea recent apărută, „Dobrogea în anul 1878 după Rapoartele Ștefan Fălcoianu și Ioan I. Murgescu”, editată de V. Ciorbea și C. Țucă.

Războiul ruso-turc, din anii 1877-1878, a permis României participarea la conflictul militar de partea Imperiului Țarist pentru a-și cuceri, pe câmpul de luptă, independența față de Imperiul Otoman. Declarația de Independență a fost adoptată de Parlamentul României în ziua de 9 mai 1877 și a fost aprobată de Principele Carol în ziua de 10 mai 1877.

La sfârșitul războiului, în urma Congresului de pace de la Berlin, desfășurat în iunie-iulie 1878, România și-a câștigat Independența. Imperiul Otoman a fost nevoit să plătească despăgubiri de război Imperiului Țarist și i-a cedat acestuia Dobrogea. În schimb, Imperiul Țarist a luat cu forța României cele trei județe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad și Izmail și i-a cedat Dobrogea cu Delta Dunării și Insula Șerpilor.

După participarea la festivitățile organizate la Brăila, în ziua de 14 noiembrie 1878, Principele Carol, oficialitățile, armata și administrația au traversat Dunărea și au intrat în Dobrogea pe la Ghecet. De acolo, Carol s-a întors la București, iar armata și administrația și-au continuat drumul către Tulcea și Constanța. La Tulcea au ajuns pe 18 noiembrie, iar la Constanța pe 23 noiembrie.

În concluzie, ziua de 14 noiembrie 1878 a rămas în istorie ca ziua în care Dobrogea s-a unit cu România. Din acest moment, localitatea Kustendje și-a recăpătat numele latin de Constanța. Prin urmare, acest nume, transmis din Evul Mediu prin izvoare bizantine și italiene, dovedește existența neîntreruptă a populației autohtone, romanizate, pe teritoriul vechiului oraș.

Cercetător științific dr. Sorin Marcel COLESNIUC, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța