Hercules, înfățișat pe un basorelief din secolul III

139
Printre multele și superbele obiecte și piese din patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) se regăsește, la acest moment, și o bază de statuie, cu basorelief pe fața centrală, ce-l înfățișează pe Hercules. Specialiștii instituției de cultură spun că, în acest caz, pe o suprafață destul de restrânsă, sculptorul a căutat și a reușit să redea ideea esențială a eroismului lui Hercule, reprezentându-l pe acesta în două ipostaze. Astfel, în partea dreaptă a basoreliefului a fost sculptată prima faptă a eroului, lupta cu leul din Nemeea. Hercule este înfățișat tânăr, are păr scurt și ondulat, este nud, cu corpul atletic. În încleștarea luptei este văzut din spate, ridicând leul fără vreun efort deosebit. Proporțiile dintre animal și om sunt destul de bine păstrate. Apoi, în partea stângă a reliefului, Hercule realizează ultima sa faptă - după înfăptuirea căreia va primi dreptul să treacă în rândul zeilor nemuritori - prinderea Cerberului. În această scenă, Hercule, văzut din față, este reprezentat sub înfățișarea unui bărbat matur, cu fața încadrată de barbă, cu părul scurt și ondulat, dar încă în plină vigoare. Cu mâna dreaptă ridică deasupra capului măciuca, iar cu mâna stângă, îndreptată în jos, ține în lanț Cerberul. Precizăm că statuia a fost descoperită la Nisipari, în anul 1968 și datează din secolul III e.n. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5415 secunde