Simpozionul „Porţi deschise către civilizaţii” reuneşte specialişti din întreaga ţară

231
Simpozionul „Porţi deschise către civilizaţii” reuneşte specialişti din întreaga ţară - simpozionul-1630086853.jpg
Asociaţia „Sine Qua Non” organizează, în perioada 26 - 29 august, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC), simpozionul „Porţi deschise către civilizaţii. Tomis- Constanţa MMXXI”. Potrivit specialiştilor instituţiei de cultură, scopul acestui proiect este acela de a promova istoria Constanţei şi a Dobrogei, dar şi a istoriei românilor din toate provinciile istorice româneşti. Simpozionul va cuprinde următoarele secţiuni: Istorie veche, Istorie medievală, Numismatică, Istorie modernă şi contemporană (cu o subsecţiune de Muzeografie) şi Creştinismul în Dobrogea. La eveniment s-au înscris 73 de istorici, cercetători ştiinţifici, profesori universitari şi preuniversitari, arheologi şi muzeografi, oameni de ştiinţă din Constanţa şi din întreaga ţară.

Susţinerea comunicărilor, discuţiile şi dezbaterile pe secţiuni vor avea loc și în cursul zilei de sâmbătă, 28 august, între orele 10.00 - 13.00 şi 16.00 - 18.00, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Apoi, începând cu ora 18.00, va avea loc o nouă lansare de carte: Valentin Ciorbea, Cornel Ţucă, „Dobrogea în anul 1878”. În continuare, va fi vernisată expoziţia temporară „Să nu-l uităm pe I. N. Roman”, realizată de dr. Lavinia Dumitraşcu şi drd. Oana Grigoruţă. În ultima zi, duminică, 29 august, la muzeu vor fi susţinute, între orele 10.00 şi 11.00, alocuţiuni de închidere a lucrărilor ştiinţifice, după care se va vizita Edificiul Roman cu Mozaic, unde ghid va fi dr. Constantin Chera. În finalul manifestării ştiinţifice şi culturale, drd. Cristian Cealera va organiza tururi ghidate în zona peninsulară a Constanţei, unde se află cele mai importante monumente arheologice şi istorice. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.289 secunde