Profesorii vor fapte: „Ne-am săturat să citim «compunerile» redactate de liderii care ar trebui să ne apere drepturile!”

5287
La interval de câteva ore după apariția, pe 23 august, în spațiul public a listei celor 114 șefi de sindicat degrevați prin ordin de ministru de norma didactică în anul școlar 2021-2022, care-și primesc salariile întregi fără să predea nicio oră sau doar o parte din cursuri, liderii sindicali au lansat un comunicat de presă ce se dorește protest la noul refuz al Guvernului de mărire a salariilor. Anunț care fusese făcut de ministrul Educației cu o săptămână în urmă, deci sindicaliștii aveau timp berechet să... riposteze.



Vineri, liderii sindicali au mai produs un comunicat de presă, de data aceasta în sprijinul personalului nedidactic. Ce să vezi, și-au amintit de îngrijitoare. „Pentru a veni în sprijinul acestei categorii de personal, solicităm Guvernului ca, în regim de urgență, să decidă:

1. Instituirea unor dispoziții derogatorii astfel încât personalul nedidactic din învățământ să poată beneficia de sporul pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru și în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru:

2. Modificarea grilei de salarizare pentru personalul nedidactic, astfel încât sporul de vechime să nu mai fie inclus în salariul de încadrare (pentru a se elimina aplatizarea grilei și a exista o diferență între personalul nedidactic cu vechime mică și cel cu vechime mai mare în învățământ – s-a ajuns în prezent în situația aberantă în care o îngrijitoare cu 15-20 de ani vechime are același salariu cu o îngrijitoare debutantă, acesta fiind salariul minim brut pe țară garantat în plată);

3. Modificarea corespunzătoare a Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupațională de funcții bugetare «Învățământ» (...)

4. Acordarea unor drepturi specifice (salariale sau de altă natură)”.

La ora actuală, salariul unei îngrijitoare, spre exemplu, se situează undeva între minimul pe economie – 2.630 lei ajungând până la 3.100 brut pentru îngrijitorul cu cea mai mare vechime, la care se adaugă indemnizația de hrană de 347 lei pentru luna întreaga lucrată (nu și în concediu).

Ce cred profesorii despre grevă

Reacțiile profesorilor la comunicatul din 23 august, chiar de pe grupul Fsli România, dovedesc o dezamăgire a modului cum sunt reprezentați, pe fondul nedreptăților îndurate. În același timp, însă, sunt conștienți că nu este suficient doar să reacționezi virtual pentru a produce efectele așteptate.

„E cazul să nu mai acceptăm batjocura acestui guvern... pentru aceasta e nevoie de o bună organizare de la centru (un calendar al acțiunilor ce urmează a fi întreprinse, tabele cu semnături care să circule în toate școlile, intervenția în emisiuni pentru a se vedea că există o reacție față de măsurile guvernului etc) și, desigur, solidaritate din partea cadrelor didactice (cei care au găsit niște portițe pentru a-și mări veniturile, să se gândească și la cei care nu au această posibilitate, fiind nevoiți să trăiască exclusiv din salariu)... cred că nemulțumirea noastră este prea mare ca să mai acceptăm resemnați toate mizeriile...”.

„Nu va face nimeni nicio grevă și niciun protest! Iată motivele:

1. O parte bună din cadrele didactice este formată din oameni trecuți de prima tinerețe care s-au obișnuit așa.

2. O altă parte este în prag de pensionare și nu are rost să se streseze cu proteste

3. Profesorii tineri sunt în mare parte suplinitori și au nevoie fie de o continuitate, fie de plata cu ora. Dacă ei vor protesta, vor supăra directorul care de cele mai multe ori este pus politic.

Sunt de părere că până în anul 2024, cel puțin, nu vom mai primi niciun fel de mărire salarială”.

„De ce să așteptăm? Nu așteptăm de anul trecut? Nu am făcut ore online pe echipamentele și utilitățile noastre? De ce trebuie să fim mereu de sacrificiu? De ce sindicatele nu fac nimic concret pentru a ne asigura drepturile prevăzute de lege... o postare pe Facebook nu ne ține de foame și cald!

Nu cerşim....Vrem doar să ne fie respectate drepturile prevăzute de lege, domnilor reprezentanți din sindicate și guvern!”.

„Ne-am săturat să citim «compunerile» redactate de liderii care ar trebui să ne apere drepturile!”.

„1. Salariile trebuiau mărite de la 1 septembrie 2020. Ce au făcut sindicatele timp de un an întreg?!

2. În afară de a constata și a posta pe Facebook, ce fac sindicatele?!”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5339 secunde