Fotografii color rare cu Adolf Hitler, scoase la licitație/Galerie FOTO

843
Imaginile color cu Adolf Hitler, foarte rare, realizate între 1932 și 1935, oferă noi și fascinante imagini ale dictatorului înainte ca acesta să stârnească un război mondial. Fotografiile vor fi scoase la licitație săptămâna viitoare, la Londra.
Una dintre fotografiile din această colecție este realizată în timpul unei vizite făcute de Hitler în Bavaria, în 1932, unde a primit onorul de la o gardă militară din cadrul Sturm Abteilung (Cămășile Brune).
Hitler poate fi văzut primind un buchet de flori de la o tânără blondă cu codițe împletite și față zâmbitoare, iar subordonații lui se uită la el cu o adorație nervoasă.
Într-o altă fotografie, Hitler, într-un costum albastru, cu mâinile băgate în buzunare, stă alături de patru membri ai unei unități de vânătoare. Imaginea a avut rolul de a-l prezenta pe Hitler ca pe un om al poporului, însă costumul lui formal arată ciudat lângă costumele de vânătoare ale celor de lângă el, al căror aspect este "stricat" doar de banderola cu zvastică purtată pe mână.
Fotografiile, realizate între 1932 și 1935, sunt incluse în trei volume de cartonașe ilustrate din pachete de țigări, care vor fi scoase la licitație de casa Dreweatts, la Londra, marți, 19 septembrie, informează Mediafax.ro.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 14 Septembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Trei ani de la moartea lui Ștefan Iordache
Pagina a fost generata in 0.4298 secunde