Interesantă experiență a profesorilor de la Școala nr. 30

Învățământul irlandez sau ce înseamnă să îți pese de elevi

373

Articole de la același autor

Școala Gimnazială nr. 30 "Gheorghe Țițeica" din Constanța a găzduit diseminarea celei mai recente reuniuni transnaționale din cadrul proiectului Erasmus+, intitulat "Invadatorii - Cum au influențat ei Europa de astăzi", desfășurată în Irlanda. 


Conform prezentării oferite de prof. Dorina Șacu, coordonatorul proiectului ce se derulează în intervalul 2014-2017, din proiect mai fac parte cadre didactice din Italia, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Finlanda, Polonia, până în prezent fiind consemnate alte două deplasări ale elevilor și cadrelor didactice din România - în Spania și în Anglia.


Obiectivul fundamental îl constituie cunoașterea și recunoaș-terea influenței popoarelor invadatoare asupra Europei de-a lungul timpului. 


Profesorii români au fost primiți de cele șapte cadre didactice ale micuței instituții centenare Eglish National School, dintr-un sătuleț - Ahasgrah - arondat orașului irlandez Ballinasloe. Timp de cinci zile, aceștia au avut activități comune cu cei 45 de elevi cu vârste între 3 și 12 ani. 


"M-am întors acasă cu gândul că uneori mai simplu înseamnă mai mult. Colegii noștri din Irlanda cultivă valori prin gesturi aparent mărunte pe care copiii învață să le facă: să deprindă muzica și dansurile tradiționale, să aibă grijă de semenii lor și de spațiul în care își desfășoară activitatea, să își binecuvânteze oaspeții", afirmă Neli Dimancea, profesor pentru învățământul primar. 


Iar colega ei, prof. Mioara Gospodin, a adăugat: "Interesant este și faptul că profesorii școlii irlandeze au amenajat, pe cheltuiala lor, o cameră de relaxare pentru liniștirea copiilor cu nevoi speciale atunci când este nevoie. Aici, aceștia pot asculta muzică, susurul unei fântâni, sunt stimulați tactil și vizual, ceea ce îi calmează". 


"Am fost uimită să constat că, pentru colegii noștri irlandezi, a-i învăța pe copii înseamnă a-i face să observe în mod direct. Elevii clasei a VI-a urmăriseră, în clasă, cu ajutorul unei lămpi speciale, evoluția unui puișor de găină în ou, din prima zi de viață până la eclo-zare. Puișorii erau, la momentul vizitei noastre în clasă, într-o grădiniță special amenajată, cu flori și lămpi care să îi încălzească în absența cloștii", a povestit Veronica Hagi, profesor de limba franceză. 


În luna mai, țările partenere sunt așteptate la Constanța, într-o mo-bilitate ce va include și elevi. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4722 secunde