Invitaţie la lectură. Aflaţi care sunt secretele fericirii

208
Invitaţie la lectură. Aflaţi care sunt secretele fericirii - invitatielalecturasursamoneycras-1620572253.jpg

Articole de la același autor

Pentru acest început de săptămână, vă propunem să lecturaţi cartea „Ipoteza fericirii. Armonia dintre ştiinţa modernă şi vechea înţelepciune”, de Jonathan Haidt. „Ipoteza fericirii” este o carte despre cum vă puteţi găsi un sens în viaţă asimilând sfaturile vechii înţelepciuni şi adoptând descoperirile psihologiei moderne. În paginile sale, autorul pune în discuţie unele dintre concepţiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocităţii şi despre contribuţia raţiunii la luarea deciziilor.

Răsfoind-o, veţi afla de ce, de multe ori, virtutea nu îşi este propria răsplată, de ce extrovertiţii sunt de fapt mai fericiţi decât introvertiţii şi de ce gândirea conştientă nu este atât de importantă cum le-ar plăcea oamenilor să creadă. Inspirându-se atât din filosofie, cât şi din ştiinţă, cartea la care facem referire vine să le arate cititorilor cum ar putea deveni mai buni, mai echilibraţi şi mai fericiţi.

„Fericirea nu este ceva ce putem găsi, obţine sau atinge în mod direct. Trebuie să ne asigurăm condiţiile potrivite şi apoi să aşteptăm. Unele dintre acele condiţii ţin de noi înşine, precum coerenţa dintre părţile şi nivelurile personalităţii noastre. Alte condiţii presupun o relaţie cu lucruri care se află în afara noastră: aşa cum plantele au nevoie de soare, de apă şi de pământ fertil pentru a creşte, oamenii au nevoie de iubire, de muncă şi de o legătură cu ceva mai mare decât ei înşişi. Merită să luptăm pentru a dezvolta relaţiile potrivite dintre noi şi ceilalţi, dintre noi şi munca pe care o facem şi dintre noi şi ceva mai mare decât persoana noastră. Dacă reuşim să creăm aceste relaţii, scopul şi sensul vor începe să se facă simţite”, precizează Jonathan Haidt. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6394 secunde