Jucării din satul tradițional românesc expuse la Muzeul de Artă Populară Constanța!

157
Jucării din satul tradițional românesc expuse la Muzeul de Artă Populară Constanța! - x-muzeul-de-arta-populara-1685531105.jpg
De 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului, vizitatorii Muzeului de Artă Populară Constanța sunt invitați la o incursiune în universul cotidian al copiilor de odinioară,  prin intermediul expoziției denumită sugestiv ”Jucăriile din satul tradițional românesc”.

Lumea copilăriei tradiționale era animată de jucării simple, lucrate din materiale luate din natură sau gospodărie: păpuși din cârpă sau pănuși de porumb, moriști, titirezuri, prăștii și figurine modelate din lut.

În expunere sunt prezentate o serie de figurine din lut ars cu reprezentări zoomorfe și avimorfe, precum și renumitele fluiere – ”cuci”, care făceau obiectul celor mai râvnite dorințe ale copiilor în târgurile și bâlciurile sătești.

Jucăriile din lut fac parte din obiectele de patrimoniu ale muzeului constănțean, achiziționate din renumite centre de ceramică – Vlădești (Vâlcea) și Oboga (Olt). Figurinele sunt modelate și decorate în tehnici specifice centrelor ceramice respective: acoperite cu humă albă sau cu smalțuri colorate, incizate și pictate. În formele lor se regăsesc viețuitoarele pe care copiii le îndrăgeau în gospodăria țărănească și care făceau obiectul jocului copilăresc: cai și cocoși, țapi, oi și berbeci, porumbei, gâște și rândunici.

Unele dintre figurinele ”cuci” erau modelate drept fluiere cu apă pentru a imita cât mai bine trilurile păsărilor.

Pentru a sugera universul copilăriei, în expunere se mai află piese de  costum popular purtate de copii din câteva zone etnografice din țară : Dobrogea de Sud, Vâlcea, Argeș, Bistrița-Năsăud, Pădureni (Hunedoara), Țara Zarandului ( Arad), Bucovina ( Suceava).  Reduse ca dimensiune, veșmintele populare ale copiilor respectă materialele, croiul și motivele decorative ale costumelor populare femeiești și bărbătești din zonele respective.

Muzeul de Artă Populară Constanța vă invită să vizitați inedita expoziție în perioada 1-5 iunie 2023.

Intrarea copiilor în muzeu este gratuită în ziua de 1 Iunie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4897 secunde