Laborator de 60.000 euro - premiul I pentru Liceul "Callatis"

1410
2 min citire
O echipă de cadre didactice ale Liceului Teoretic "Callatis" Mangalia a câștigat locul I la concursul național de proiecte didactice inter și/sau transdisciplinare "Învățare pentru societatea cunoașterii", organizat de către SIVECO ROMÂNIA, sub coordonarea Unității de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE) și cu sprijinul Universității Naționale de Apărare "Carol I" (UNAP), în calitate de parteneri în implementarea proiectului "Proces educațional optimizat în viziunea competențelor societății cunoașterii".
Echipa, alcătuită din profesorii Mihaela Pilat, Luminița Pătrînoiu, Daniela Diaconu, Alina Mărginean și Adela Grozeanu, a intrat în concurs cu echipe din aceeași regiune de dezvoltare, Regiunea 2 - Sud - Est: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea, Tulcea, și a prezentat în concurs lucrarea "Fractali în viziune inter și transdisciplinară", ce a fost recompensată cu 95 de puncte din cele 100 posibile.
Concursul s-a desfășurat în perioada 1 ianuarie - 25 martie și a fost finanțat în cadrul proiectului "Proces educațional optimizat în viziunea competențelor societății cunoașterii", proiect cofinanțat din Fondul Social European (FSE) în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POSDRU), Axa Prioritară 1 - "Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere", Domeniul Major de Intervenție 1.1 - "Acces la educație și formare profesională inițială de calitate".
Membrii echipei liceului vor participa la un seminar de pregătire în Poiana Brașov. De asemenea, Liceul "Callatis" va fi dotat cu un laborator multi-touch (trei mese multi-touch, o tablă interactivă, un videoproiector, un laptop, un server, toate în valoare de 60.000 euro), SIVECO ROMÂNIA va dota mesele cu un soft special conceput pentru propunerea de proiect prezentat în concurs, iar elevii actualei clase a XI-a A vor beneficia în anul școlar 2011 - 2012 de dotările acestui laborator în vederea implementării proiectului.
Liceul Teoretic "Traian", locul II
La același concurs național, a participat și echipajul Liceului Teoretic "Traian", format din profesorii: Lia Enescu (matematică), Daniela Boskoff (matematică), Maria Sorescu (biologie), Alina Dumitrașcu (geografie), Violeta Tănăsescu (informatică) și elevii clasei a XI-a E. În urma evaluării propunerilor de proiecte, Liceul Teoretic "Traian" a obținut locul II, cu 87,5 puncte, cu lucrarea "Dezvoltarea armonioasă a corpului omenesc".
Toate lucrările care, în urma evaluării, au obținut punctaj mai mare sau egal cu 80 de puncte vor fi incluse în clasamentul final, realizat pe regiuni de dezvoltare, iar autorii lor vor primi un certificat de excelență care va adeveri calitatea de creatori de conținut educațional, urmând ca temele propuse să fie diseminate în cadrul proiectului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0305 secunde