”Le Grand Prix” pentru proiectul liceenilor de la ”Eminescu”, la Concursul Naţional DELF Junior 2023

25858
Cu prilejul aniversării a 30 de ani de la lansarea examenelor DELF/ DALF în România, Institutul Francez şi Alianţele Franceze din întreaga ţară, au propus profesorilor de limba franceză şi elevilor care studiază şi iubesc această limbă, acelora care au susţinut sau şi-au propus să susţină în viitor un examen DELF, un concurs  interesant şi stimulator prin care să-şi demonstreze creativitatea, abilităţile de comunicare în limba franceză, de interpretare, dar şi pe cele tehnice, de filmare şi montaj. 125 de videoclipuri au fost transmise către Institutul Francez din România ca răspuns la apelul lansat în octombrie 2023.

Au răspuns cu drag acestei provocări şi elevii clasei a IX-a B, bilingv – limba franceză  de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Constanţa: Apostol Daria Andreea, Cîrtog Andrei-Alexandru, Cojocariu Alexandru, Corbu Andreea-Amelia, Garagancea David Andrei, Ion  Maria Teodora, Munteanu  Ana-Claudia, Neacșu  Dario-Alexandru, Nistor  Alexandru Ștefan, Popa Vlad Andrei, Samoilă  Olivia, Sbarcea  Carla-Gabriela, Țopai  Raisa Maria, Vintilă  Tudor şi Voiculescu Adrian, sub îndrumarea prof. de limba franceză, Alice Ion. Acest proiect a fost o experienţă inedită şi a constituit prilejul unei frumoase colaborări între elevi!



Implicarea şi munca acestora au fost pe deplin apreciate de membrii juriului, întrucât videoclipul „Ioana, tu vas réussir ton DELF!”, pe care l-au realizat la finalul anului trecut, a fost răsplătit cu cea mai înaltă distincţie „le Grand Prix”.  Premiul obţinut constă într-o înscriere gratuită la un examen DELF pentru fiecare elev participant şi o întâlnire cu un expert evaluator din cadrul Institutului Francez România care se va deplasa în şcoala echipei câştigătoare. Evenimentul va fi sărbătorit şi în cadrul Alianţei Franceze Constanţa.

„Pentru mine, acest concurs a însemnat o nouă experiență, plină de emoții. Am învățat din greșeli şi am cunoscut o altă latură a colegilor mei. Faptul că am reușit să lucrăm în echipă a fost unul dintre pașii către succesul acestui videoclip. De asemenea, munca și pregătirea individuală a contat şi ea. Colegii mei au dat emoție acestui proiect, iar rezultatele au fost pe măsură! M-aş reîntoarce oricând să filmăm, să ne amuzăm, să ne supărăm şi să ne mândrim din nou!ʺ, a povestit Carla Sbarcea, elevă în clasa a IX-a B.

 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3259 secunde