Liceele tehnologice constănțene își scot la licitație sălile de curs. Iată cu ce prețuri

7338
Liceele tehnologice constănțene își scot la licitație sălile de curs. Iată cu ce prețuri - fond-liceul-dimitrie-leonida-1693329229.jpg

Articole de la același autor

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local Constanța ce urmează să aibă loc mâine, 31 august, cinci din cele 38 de proiecte care vor fi analizate și apoi votate de către consilieri se referă la închirierea prin licitație publică a numeroase săli de curs aparținând liceelor tehnologice constănțene.

Este vorba despre cinci săli de clasă din cadrul Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida″, „având destinația desfășurare activități didactice”, a unui spațiu cu destinație de chioșc de la Școala Gimnazială nr. 5 „Nicolae Iorga”, a unui corp de clădire P + două etaje de la Liceul Tehnologic „Tomis”, a unei incinte cu destinație sală de sport.

Conform Raportului de specialitate anexat la majoritatea acestor proiecte de hotărâre „spațiul va fi închiriat numai pentru desfășurarea de activități didactice (cursuri, prezentări, examene etc.). Motivele care justifică încheierea contractului de închiriere sunt administrarea eficientă a domeniului public al orașului Constanța, pentru atragerea de venituri suplimentare la bugetul local. Motivele financiare ale școlii sunt: atragerea de venituri suplimentare pentru dotarea și modernizarea sălii de clasă și susținerea desfășurării de activități educaționale, prezentări, olimpiade școlare etc.”.

„Nu va fi afectat procesul educațional”

Într-un consiliu de administrație din luna martie, prof. Ionuț Pătrașcu, directorul Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida”, a anunțat colegilor intenția închirierii unei săli în favoarea Registrului Auto Român.

Cum au apărut cinci săli pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Constanța? „Era vorba de trei săli, dar acum depinde de organizator, în funcție de afluența cursanților”, a explicat prof. Pătrașcu.

Asta în timp ce ne confirma faptul că se întâmplă ca doi profesori ai acestui liceu să își desfășoare activitatea, concomitent, într-un singur atelier. Revenind la închiriere, directorul a precizat că procesul educațional nu va fi afectat în nici un fel, pentru că viitoarele cursuri vor avea loc în week-end, în zilele de sâmbătă și duminică. „Este firesc să nu scrie în raportul ce însoțește proiectul de hotărâre (perioada de închiriere – n.r.), pentru că este oarecum o treabă a noastră cum ne organizăm”, a mai explicat directorul de la fostul Liceu Auto.

Sumele cu care vor fi închiriate cele cinci săli, în funcție de spațiul pus la dispoziție, se situează între 12 și 22 de euro/oră.

Cu 14 euro/oră urmează să fie închiriată și o sală ce aparține Liceului Tehnologic „C.A. Rosetti” din Constanța și care urmează să fie scoasă la licitație cu funcțiunea de sală de sport.

În schimb, Liceul Tehnologic „Tomis” va scoate la licitație un corp de clădire P + două etaje, contra unei chirii lunare care pleacă de la 9.175 euro. Și tot la Liceul „Tomis” va fi scos la licitație un spațiu din incinta clădirii cu destinație de chioșc alimentar. Preț de pornire – 159 euro/lună.

Din această închiriere, conform legislației în vigoare, 50% din sumă va rămâne în bugetul instituției de învățământ, iar cealaltă jumătate se va îndrepta către Primăria Constanța.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3653 secunde