„Lumea de sub navă”. Elevii şi studenţii militari au plantat trandafiri

270
„Lumea de sub navă”. Elevii şi studenţii militari au plantat trandafiri - lumeadesubnava-1634924847.jpg

Articole de la același autor

Elevii Colegiului Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” şi studenţii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” vor să îşi lase amprenta peste timp. În cadrul proiectului „Lumea de sub navă”, aceştia au plantat trandafiri în faţa comandamentelor academiei şi colegiului.

Este vorba despre faza a doua a programului, care are ca obiectiv principal dezvoltarea abilităţilor civice ale tinerilor, prin intermediul educaţiei non-formale. Acesta este coordonat de Liana Naum, reprezentantul Comitetului Național Român pentru Drepturile Copilului filiala Constanța. În această etapă a proiectului tinerii cadeți ai liceului militar, alături de colegii lor mai mari, studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” au plantat „viață”, sub forma acestor frumoși trandafiri, în fața comandamentelor academiei și colegiului. Astfel, tinerii militari au răspuns „prezent” la apelul de implicare civică, învățând că viitorul le aparține prin deciziile pe care le iau astăzi pentru un „mâine” mai bun, mai sănătos și de ce nu, mai frumos!

Proiectul „Lumea de sub navă” este finanțat cu fonduri nerambursabile puse la dispoziție de Lidl România și obținute de Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului filiala Constanța, prin intermediul programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4494 secunde