Într-un demers dedicat exclusiv elevelor din clasele a XI-a și a XII-a, Maersk, lider mondial în industria maritimă, împreună cu Academia Navală „Mircea cel Bătrân” (ANMB), au organizat marți, 26 noiembrie, la Colegiul National “Mihai Eminescu” un eveniment interactiv menit să încurajeze tinerele să exploreze oportunitățile educaționale și profesionale din domeniul maritim și să ia în considerare o carieră în această industrie. Interesul pentru acest subiect a fost unul mare, la eveniment fiind prezente aproape 70 de eleve.
„În calitate de lider mondial pe piața maritimă, ne asumăm o responsabilitate care depășește sfera profesională și intră în zona responsabilității morale. Suntem dedicați susținerii educației în domeniul maritim și combaterii concepțiilor greșite care pot descuraja diversitatea și egalitatea de șanse. Recunoaștem că acest demers implică eforturi suplimentare, însă considerăm că este esențial să le oferim tinerelor domnișoare deschiderea și sprijinul necesar pentru a lua decizii informate cu privire la studiile universitare și cariera lor. Este vital ca aceste decizii să fie ghidate de abilități, pasiuni și aspirații, și nu influențate de barierele sociale sau stereotipuri. Prin programele noastre și colaborările cu instituții academice, ne propunem să inspirăm viitoarele generații de profesioniști maritimi, să promovăm incluziunea și să construim un viitor sustenabil pentru această industrie. Angajamentul nostru este să contribuim activ la formarea unei comunități maritime deschise, echitabile și inovatoare”, a declarat Mirela Buciu, Head of Marine People East Europe A.P. Moller- Maersk.
Agenda evenimentului a debutat cu un test interactiv, dezvoltat pe o aplicație de profil maritim, care a ajutat elevele să descopere specializările disponibile în cadrul ANMB și să înțeleagă mai bine opțiunile de carieră din acest domeniu. Ulterior, oferta educațională a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” a fost prezentată de prodecanul pentru cercetare științifică Lector Univ. Dr. Kaiter Edith-Hilde, oferindu-le liceenelor informații valoroase despre traseele academice și profesionale posibile.
„Aveți încredere în voi. Nu este doar o meserie a bărbaților, și femeile pot face lucruri mărețe. Suntem capabile de mult mai multe lucruri. Nu renunțați niciodată la visul vostru”, a declarat Lector Univ. Dr. Kaiter Edith-Hilde.
Participantele au avut, de asemenea, ocazia să urmărească fragmente dintr-un documentar inspirat realizat de Maersk pentru cadeți, care a pus în lumină provocările și oportunitățile unei cariere în industria maritimă. Evenimentul s-a încheiat într-o notă interactivă și prietenoasă cu un joc de tip Trivia, axat pe întrebări despre domeniul maritim, unde toate participantele au fost răsplătite cu premii.
Elevele au fost profund impresionate de informațiile prezentate în cadrul evenimentului, iar multe dintre ele și-au exprimat curiozitatea și interesul de a explora o posibilă carieră în domeniul maritim. Tinerele participante au fost încurajate de speakerii evenimentului să aibă încredere în propriile abilități, să își urmeze visurile cu determinare și să abordeze viitorul cu curaj și ambiție.
Prin acest eveniment, Maersk și ANMB și-au reafirmat angajamentul de a inspira și de a ghida tinerele generații către o carieră într-o industrie plină de provocări și oportunități. Inițiativa subliniază importanța sprijinirii tinerelor în procesul de luare a deciziilor educaționale și profesionale, promovând diversitatea și egalitatea de șanse.