Executivul a adoptat în ședința de joi, 28 aprilie, prin
hotărâre, Metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a altor
unități de educație timpurie antepreșcolară, inițiată de Ministerul Educației.
Hotărârea de Guvern a fost emisă în baza Legii nr. 17/2022 de aprobare a
Ordonanței de urgență nr. 100/2021, potrivit căreia, începând cu anul școlar
2021 - 2022, creșele devin parte a sistemului de educație.
Documentul stabilește principiile de organizare și
funcționare a unităților de educație timpurie antepreșcolară, structura anului
școlar pentru aceste unități, tipurile de servicii oferite, modalitatea de
înscriere, transfer, scoatere din evidență a copiilor în/din unitățile de
educație timpurie antepreșcolară, precum și conținutul educativ al activității
de educație timpurie antepreșcolară. De asemenea,reglementează modalitațile de
asigurare a resursei umane, relația unităților de educație timpurie
antepreșcolară cu părinții și comunitatea, monitorizarea activității și
finanțarea acestor unități.
În demersul său de a construi treptat un sistem unitar,
integrat, incluziv și de calitate, potrivit principiilor enunțate în Programul
România Educată, Ministerul Educației a avut în vedere toate condițiile privind
educația timpurie antepreșcolară incluse în Legea educației naționale nr.
1/2011, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, aprobarea
acestei metodologiei asigură organizarea și funcţionarea sistemului naţional de
educaţie antepreșcolară pe baze eficiente şi predictibile, fiind eliminate
inclusiv efectele perturbatoare produse de absenţa unui cadru legislativ unitar
și adecvat pentru educația timpurie.
Potrivit metodologiei, serviciile de educație timpurie
antepreșcolară desemnează servicii integrate de educație, îngrijire și
supraveghere oferite copiilor antepreșcolari, pe timpul zilei, în 4 tipuri de
unități/instituții de educație timpurie antepreșcolară:
a) creșe arondate unei unități de învățământ preșcolar cu
personalitate juridică, cu program prelungit (creșa este un serviciu public sau
privat cu misiunea de a oferi, pe timpul zilei, servicii integrate de educație,
îngrijire și supraveghere copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani).
b) creșe arondate unei unități de învățământ
preuniversitar cu personalitate juridică care are în componență nivel
preșcolar, inclusiv creșele confesionale care solicită arondarea prin decizie a
inspectoratelor școlare județene/al municipiului București;
c) creșe nearondate unei unități de învățământ pentru
care autoritățile administrației publice locale au calitatea de persoană
juridică fondatoare și care devin unități de învățământ cu personalitate
juridică și sunt coordonate metodologic de inspectoratele școlare
județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București;
d) centre de zi cu grupe de antepreșcolari (centrele de
zi nu au statut de unități de învățământ, ci fac parte din categoria
serviciilor sociale fără cazare oferite de furnizorii de servicii sociale
acreditați, publici și privați, cu misiunea de a asigura menținerea, refacerea
și dezvoltarea capacităților copilului și ale părinților săi).
Unitățile de educație antepreșcolară pot fi înființate și
organizate în sistem public și privat, în conformitate cu prevederile legale în
vigoare.
Unitățile de educație timpurie antepreșcolară private se
organizează cu respectarea legislației în vigoare și a acelorași criterii, standarde
și indicatori de performanță ce se aplică și unităților de învățământ publice.
Acestea dispun de autonomie organizatorică și economico-financiară, în
conformitate cu reglementările legale referitoare la organizarea și
funcționarea sistemului de învățământ particular și confesional.
Activitatea de educație antepreșcolară se organizează pe
grupe de vârstă și tipuri de program, în conformitate cu prevederile legale
generale referitoare la organizarea sistemului de învățământ preuniversitar.
Programul de funcționare urmărește acoperirea nevoilor
copiilor și a părinților acestora și poate fi flexibil.
Tipurile de program ce pot fi practicate sunt program
normal (5 ore pe zi) și program prelungit (10 ore pe zi). La nivelul aceleiași
unități pot funcționa și grupe cu program normal și grupe cu program prelungit.
În unitățile de educație timpurie antepreșcolară se
recomandă următoarea modalitate de organizare a efectivelor de copii:
a) grupa mică (copii de la 0 la 12 luni);
b) grupa mijlocie (copii de la 13 la 24 luni);
c) grupa mare (copii de la 25 la 36 luni).
Tipurile de servicii oferite de unitățile de educație
timpurie antepreșcolară sunt:
a) servicii de educație timpurie, realizate în baza unui
curriculum național, centrat pe dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională și
socială a copiilor, respectiv pe remedierea timpurie a unor dificultăți de adaptabilitate
la mediul educațional, de învăţare sau pe remedierea eventualelor deficiențe în
dezvoltare.
b) servicii de îngrijire, protecție și nutriție a
copiilor;
c) servicii de supraveghere a stării de sănătate a
copilului;
d) servicii complementare pentru copil și familie,
respectiv servicii de informare și consiliere, de educație parentală, servicii
de terapie logopedică, servicii de asistenţă psihopedagogică oferite de
centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București
de Resurse sau servicii tip: centru de joacă, ludotecă etc.
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de
stat care oferă servicii de educație timpurie antepreșcolară, mai puțin
centrele de zi, se realizează din următoarele surse: bugetul de stat, prin
bugetul Ministerului Educației, pentru cheltuieli cu salariile, sporurile,
indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum
și contribuțiile aferente acestora, sume defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat, prin bugetele locale, venituri proprii ale bugetelor locale,
donații și sponsorizări, alte surse legal constituite, inclusiv sume defalcate
din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.
Finanțarea centrelor de zi se face din următoarele surse:
venituri proprii ale bugetelor locale, donații și sponsorizări, respectiv alte
surse legal constituite, inclusiv sume defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.
Valorile și misiunea unității de educație timpurie
anteprescolară, programul de funcționare, informațiile cu privire la
categoriile de personal și atribuțiile acestora, drepturile și obligațiile
părinților/reprezentanților legali vor fi aduse la cunoștința acestora de către
conducerea unității, în momentul depunerii dosarului de înscriere, precum și la
încheierea contractului educațional.