SCHIMBARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR! PREDARE ONLINE ÎN UNIVERSITĂȚI, de anul viitor

1280
SCHIMBARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR! PREDARE ONLINE ÎN UNIVERSITĂȚI, de anul viitor - advantagesonlinecollegeeducation-1648299361.jpg

Articole de la același autor

Universitățile vor putea preda online începând de anul viitor, spune ministrul Educației, care a declarat pentru Edupedu.ro că pentru ca aceste cursuri online să fie recunoscute și finanțate de stat trebuie ca ARACIS să elaboreze standarde de calitate care să prevadă ponderea lor, „diferențiat în funcție de domeniul de studiu – spre exemplu, științe medicale sau științe inginerești sau științe socio-umane sau arte” și în funcție de ciclurile de studii licență, master sau doctorat, scrie edupedu.ro 


"ARACIS are disponibilitatea să facă aceste eforturi astfel încât standardele să fie aprobate într-un termen de 90 de zile. Asta înseamnă jumătatea lunii iulie. La jumătatea lunii iulie, semestrul II al acestui an universitar va fi încheiat. În concluzie, Ministerul Educației face eforturi în limitele de competență de legalitate pentru modernizarea învățământului superior inclusiv din perspectiva susținerii digitalizării, astfel încât la începutul anului universitar 2022-2023 aceste schimbări să poată produce efecte pozitive”, a declarat Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro.


Întrebat de ce a așteptat un an pentru a modifica Legea educației în sensul permiterii digitalizării cursurilor universitare, în condițiile în care pe 23 martie 2021 afirma că este necesar ca ARACIS să schimbe standardele de autorizare pentru a permite regândirea digitală a cursurilor și după pandemie, Sorin Cîmpeanu a răspuns: „pentru că este o decizie de oportunitate care are consecințe majore asupra unui întreg sistem de învățământ superior și care necesită o analiză foarte atentă”.


Mai multe detalii despre acest subiect, dar și declarații ale ministrului Sorin Cîmpeanu, puteți citi AICI


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7449 secunde