Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” invită
publicul constănțean la un regal folcloric de primăvară! Consiliul Județean
Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”,
organizează miercuri, 06 martie 2024, de la ora 18:00, la Centrul Multifuncțional
Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, spectacolul intitulat sugestiv
„Mărțișor folcloric”. Constănțenii sunt invitați, cu mic, cu mare, să
sărbătorească împreună primăvara, cu joc și voie bună, în cadrul unui eveniment
cultural-artistic special, dedicat bucuriei de a primi așa cum se cuvine
anotimpul renașterii, cu frumoasele sale sărbători în spiritul tradiției
românești a mărțișorului.
Cu ocazia Mărțișorului și a Zilei Femeii, organizatorii
au pregătit un program muzical-coregrafic atractiv, menit să readucă în atenția
publicului frumusețea și bogăția folclorului românesc. Pe scenă vor urca unii
dintre cei mai apreciați soliști de muzică populară ai momentului, reprezentând
diferite zone etnofolclorice ale țării: Olguța Berbec și Remus Novac (Oltenia),
Angelica Flutur (Bucovina), Robert Târnăveanu (Ardeal), Paul Ananie
(Maramureș), Adriana Sofica și Elena Plătică (Dobrogea). Acompaniamentul va fi
asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” din cadrul
Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, condusă sub bagheta
magică a dirijorului Cristian Obrejan.
Programul artistic va fi completat de suitele de dansuri
tradiționale prezentate de corpul de dansatori al Ansamblului Folcloric
Profesionist „Brâulețul”, care vor pune în valoare frumusețea tradițiilor, a
obiceiurilor și a portului popular autentic.
Prezentatorii spectacolului „Mărțișor folcloric” sunt
Roxana Cioacă și Ionuț Dulgheriu.
Biletele se pot achiziționa online, de pe link-ul
https://www.centruljeanconstantin.ro/eveniment/martisor-folcloric sau de la
casieria Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin’’
din Bulevardul Ferdinand nr. 56, conform următorului orar: luni - marți -
14:00-20:00; miercuri - 08:00-16:00, joi – vineri - 12:00-20:00; sâmbătă -
duminică 10:00-20:00.
Haideți să sărbătorim împreună primăvara, cu joc și voie
bună, miercuri, 6 martie 2024, de la ora 18:00, în sala de spectacole a
Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”!