Mii de credincioși au fost prezenți la procesiunea religioasă din Mangalia

117
Mii de credincioși au fost prezenți la procesiunea religioasă din Mangalia - procesiunemangalia-1378641864.jpg

Articole recomandate

Câteva mii de credincioși din Mangalia, localnici dar și turiști, au participat în seara de vineri, 6 septembrie, la procesiunea religioasă închinată Moaștelor Sfintei Paraschevi aduse de la Muntele Athos din Grecia, la bisericile din oraș. Evenimentul religios a deschis seria manifestărilor dedicate Zilei Mangaliei și a fost organizat de Primăria municipiului Mangalia, în parteneriat cu Protoieria orașului, sub patronajul Arhiepiscopiei Tomisului. Alături de cetățeni, preoți și călugări a fost prezent și primarul Mangaliei, Cristian Radu, care s-a închinat la Moaște, însoțind soborul de preoți pe tot parcursul procesiunii.

Moaștele Sfintei Paraschevi au fost aduse mai întâi la Biserica Sfântul Mina, apoi, începând cu ora 20.00, pe străzile Mangaliei a avut loc o procesiune religioasă, în cadrul căreia Moaștele au fost transferate la Biserica Sfântul Gheorghe, de către un sobor de 60 de preoți condus de Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Aceștia au fost însoțiți de 36 de militari cu torțe, care s-au deplasat împreună cu cetățenii prezenți, pe traseul Biserica Sfântul Mina - Șoseaua Constanței - Biserica Sfântul Gheorghe, locul final al procesiunii. ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a ținut o cuvântare în fața credincioșilor și a mulțumit acestora, dar și autorităților locale, precum și fețelor bisericești din conducerea Protoieriei Mangalia pentru organizarea evenimentului. "Iată-ne în această seară de vineri, înaintea praznicului Nașterii Maicii Domnului, într-o procesiune religioasă cu Sfintele Moaște, în orașul acesta, care a avut în primele veacuri o Episcopie. Această procesiune este o mulțumire pe care o aducem Maicii Domnului și prin Maica Domnului lui Dumnezeu, celui slăvit în Sfânta Treime pentru binefacerile ce au fost revărsate asupra noastră a tuturor", a spus ÎPS Teodosie.

După ce au ascultat cuvântarea Arhiepiscopului, oamenii adunați în curtea Bisericii Sf. Mina au însoțit soborul de preoți până la Biserica Sf. Gheorghe. Străzile Mangaliei au fost invadate de lumină, când numeroși credincioși cu lumânări aprinse în mâini au participat la procesiunea religioasă, momentul fiind unul înălțător pentru toți cei prezenți. La Biserica din centrul orașului, Moaștele Sf. Paraschevi au stat până spre dimineață, astfel încât toți credincioșii să se poată ruga și închina. Totodată, în lăcașul de cult s-a oficiat și slujba Sfântului Maslu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 05 Septembrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Procesiune religioasă la Mangalia
Pagina a fost generata in 1.1707 secunde