Mirciștii își dezvoltă competențele media prin intermediul unui proiect Erasmus

221

Articole de la același autor

Pentru șase elevi ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, săptămâna trecută a reprezentat un deosebit prilej de a participa la diverse activități pe teme legate de educația media împreună cu colegi din Italia și Germania. În cadrul vizitei efectuate, timp de cinci zile, în Italia, la Carate-Brianza, prevăzută în agenda proiectului Erasmus+, „Falsamente vero", nr. 2020-1-IT02-KA229-079923_4, mirciștii au fost însoțiți de prof. Florentina Gheorghe, coordonatoarea proiectului, prof. dr. Luminița Radu, coordonator al proiectului "CNMB,  școală-pilot media"  și prof. Silvia Șoșoiu, profesor de limba engleză, ambele profesoare membre ale echipei Erasmus+.

Coordonatorul proiectului este Istituto Istruzione Superiore „Leonardo da Vinci" din Carate-Brianza, iar ca parteneri, pe lângă CNMB, sunt două școli din Berlin și un liceu din Catania.

Proiectul, finanțat de Comisia Europeană, are drept obiective formarea spiritului critic la elevi astfel încât aceștia să dobândească  competențe de interpretare corectă a mesajelor vehiculate de mass-media și de rețelele de socializare.

Proiectul, finanțat cu 30.691 de euro de către Comisia Europeană, reprezintă o șansă oferită elevilor de a-și dezvolta competențe media în context european.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6508 secunde