"Noaptea Muzeelor" a devenit noaptea protestelor. Sute de angajați din muzee și biblioteci au ieșit în stradă în fața Guvernului

523

Articole de la același autor

"Noaptea Muzeelor" s-a transformat, în acest an, în noaptea protestelor. Sute de muzeografi din țară au ieșit sâmbătă seara, în stradă în Piața Victoriei din capitală. Nemulțumiți de salarii, au decis să iasă în stradă, în loc să-și primească vizitatorii în muzeele din orașele lor. Unele dintre cele mai mari muzee au rămas închise de “Noaptea Muzeelor”.


Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România, au participat, sâmbătă seara, în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva „tratamentului discriminatoriu” la care spun că au fost supuşi.


„Această parte a culturii române, ce administrează peste 95% din bunurile încadrate în patrimoniul cultural naţional şi care reprezintă cel mai eficient şi vizibil ambasador cultural al României, datorită limbajului universal al patrimoniului cultural, refuză să mai fie privită ca o Cenuşăreasă a sistemului cultural românesc”, a transmis Federaţia „CulturMedia”.


Participanţii la miting au purtat tricouri pe care scria „Cultura contează” sau „Voluntar - Ion Marcel Ciolacu”, ori pancarte cu numele muzeelor din capitală sau din ţară ai căror angajaţi au luat parte la protest, sau cu lozinci precum „Muzeele contează”, „Mama lor”, „Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”, „Muzeele nu sunt cultură de rangul II”, „Noapte în Muzeele din România", „Muzeograf muzeu 5.793 lei grilă, învăţământ 7.151 lei”.


Organizat de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia” - CNS Cartel Alfa, protestul, intitulat „Noapte în Muzeele din România”, a fost precedat de o pichetare a Ministerului Culturii. Aici, o delegaţie a participanţilor la miting a fost primită de secretarul de stat în Ministerul Culturii, Diana Baciuna. „Textul a fost şi cel pe care l-au spus şi presei în nenumărate rânduri: 'noi am făcut tot ce ţinea de noi, ne-am zbătut, dar mai trebuie decizie politică'. Deci s-a aruncat pisica în curtea prim-ministrului de fapt”, a spus prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia”, Decebal Vleja, potrivit digi24.ro


Sindicatele din domeniul protecţiei patrimoniului cultural au anunţat, în urmă cu două săptămâni, că vor protesta pe 18 mai, de Ziua Internaţională a Muzeelor, în faţa Guvernului, acuzând subfinanţarea în domeniu. Ei cer creșterea salariilor cu 20%, așa cum s-a întâmplat în cazul muzeelor și bibliotecilor din subordinea Ministerului Educației.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3631 secunde