Pictoriţa Anca Pașa Deaconu aduce expoziţia „Față în față” pe simezele Muzeului de Artă Constanţa

257
Pictoriţa Anca Pașa Deaconu aduce expoziţia „Față în față” pe simezele Muzeului de Artă Constanţa - muzeuldearta1-1660719821.jpg

Articole de la același autor

Muzeul de Artă din Constanța găzduiește în perioada 17 - 31august expoziția de pictură, instalație obiect, artă video și performance, intitulată „Față în față”, semnată de Anca Pașa Deaconu. Vernisajul va avea loc miercuri, 17 august, ora 17.00, în prezenţa directorului instituţiei de cultură, Lelia Rus-Pârvan, a istoricilor și criticilor de artă

Luiza Barcan, Eduard Andrei şi mulţi alţi invitaţi. Rod al studiilor doctorale în curs, dar și al unei activități creatoare intense, expoziția se desfășoară, în cele patru săli de la parterul muzeului, în acord cu un amplu proiect de cercetare plastică, alcătuită din patru secțiuni distincte: „Începuturi”, „Luna albă”, „Dualitate” și „Povestea unui templu”. Tema aleasă de artistă spre studiu și dezvoltată pe parcursul timpului o reprezintă dualitatea, antagonismul și în același timp complementaritatea dintre alb și negru, privite mai puțin ca (non)culori și mai mult ca simboluri străvechi, cu multiple conotații.

Anca Pașa Deaconu se folosește, în dezvoltarea proiectului derulat, de dubla sa activitate (pictor și profesor de educație plastică), astfel încât dualitatea alb/negru devine tema centrală a expoziției „Față în față”, ca urmare a experienței artistice acumulate de Anca Pașa Deaconu, în timp ce fascinația și misterul, încă nedeplin elucidat al gemelarității, descind din experiența ei pedagogică directă, ce a implicat, în timp, întâlnirea și lucrul cu mai multe perechi de gemene.

Cele patru secțiuni formează un ansamblu unitar în care sunt investigate patru derivate ale aceleiași teme - dualitatea alb/negru, cu patru consecințe în plan ideatic și plastic/pictural ale acesteia. Pictura, colajul, obiectele ready made asupra cărora artista intervine cromatic, happening-ul filmat și transformat în artă video, fotografia, performance-ul, limbaje vechi și noi, se întâlnesc, comunică și invită la dialog, la reflecție și la introspecție, în expoziția „Față în față”. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4346 secunde