"Sentimente marine" - expoziție de grup a cinci artiști consacrați

148

Articole de la același autor

Muzeul de Artă Constanța găzduiește începând de sâmbătă, 6 august 2022, în sala „Alexandru Ciucurencu”, expoziția de grup a artiștilor plastici: Marin Răducu, Florian Mihăilescu, Alexandru Paraschiv, Nicu Dumitrescu și Constantin Grigoruță, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Expoziția „Sentimente marine” se dorește a fi un omagiu dedicat mării și minunatelor locuri pontice pline de istorie și poezie încă din antichitate. Totodată, demersul artistic este un dialog deschis între artiștii expozanți, ce aduce în atenția publicului iubitor de artă căutările lor spirituale și estetice prin mijloace de transpunere plastică diferite: pictură, grafică, sculptură, instalație.

Expoziția este dedicată Zilelor orașului Constanța, Marinei și, nu în ultimul rând, celor două sărbători religioase ce o celebrează pe Maica Domnului.

Evenimentul va fi deschis de criticul de artă Ana Amelia Dincă fiind completat de un recital de poezie susținut de actorul Geo Dobre.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 6 august începând cu ora 17, la Muzeul de Artă Constanța, bulevardul Tomis nr. 82-84.

Expoziția va fi deschisă până pe 31 august a.c.

Program de vizitare: miercuri – duminică între orele 10.00 – 18.00. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4905 secunde