Povestea șefului de promoție care a renunțat la diploma de inginer pentru cariera militară

52058

Articole de la același autor

Pe platoul din incinta Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” are loc astăzi, 28 iulie, festivitatea de absolvire și de acordare a primului grad militar absolvenților Promoției 2023, denumită onorific „General Constantin Christescu – 100”.

Povestea primului dintre cei 113 absolvenți care primesc repartiție în unități militare din Forțele Navale Române, Ministerul Afacerilor Interne și din Serviciul de Telecomunicații Speciale ne-a atras atenția pentru că aduce cu sine dovada unei voințe exemplare.

„Niciodată nu e prea târziu să devii ce ai visat dintotdeauna”

Șeful promoției de anul acesta, maistru militar clasa a V-a Silviu Păun, are 28 de ani și este absolvent al Liceului Teoretic din Cobadin. Ulterior a urmat cursurile de licență și masterat în domeniul Științelor naturii și științe agricole, pe specializarea Ecologie și protecția mediului, în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. A lucrat patru ani în cadrul Primăriei Cobadin pe o funcție de inspector de siguranță și sănătate în muncă. În anul 2021 a considerat că a venit momentul pentru o reconversie profesională și s-a orientat către sistemul militar. A susținut examenul de admitere la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, unde media mare obținută i-a permis să ocupe un loc la specialitatea Radiolocație navală.

Pe durata cât a fost elev al școlii, M.m. V Silviu Păun s-a remarcat, constant, prin rezultate deosebite, fapt care prefigura reușita obținerii titlului de șef al promoției, conform informațiilor oferite de Cristina Sîmbeteanu, specialist Relații Publice la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale.

De asemenea, elev caporal Silviu Păun este unul dintre cei doi premianți ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale pe care Liga Maiștrilor Militari de Marină i-a recompensat cu bursa „Maistru Militar Gheorghe Cătălin Rădoi”. Silviu s-a clasat primul în ierarhia mediilor din anul II de studii, cu 9,75, o performanță pe care a obținut-o cu multă sârguință, dar și datorită pasiunii pe care a dezvoltat-o pentru materiile de la specialitatea aleasă, după cum el însuși mărturisește.

„Am ales să vin în Forțele Navale din mai multe considerente. Mi-am dorit să mă apropii mai mult de orașul Constanța, unde doresc să mă stabilesc, iar în al doilea rând am fost motivat de stabilitatea financiară pe care o oferă sistemul militar și, nu în ultimul rând, de experiențele frumoase pe care le rezervă viața de navigator”, spune elev caporal Silviu Păun.

Iar experiențele fascinante pe care și le imagina s-au concretizat mai devreme decât se aștepta. La finalul anului I de studii la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, Silviu Păun a avut ocazia să ia parte la marșul anual de instrucție cu Nava-Școală ”Mircea”, cu escale în cinci porturi europene din Grecia, Franța, Spania, Italia și Turcia.

Cu experiența sa de până acum, Silviu Păun îi recomandă unui tânăr care se gândește să opteze pentru cariera militară să își urmeze visul cu toată încrederea „deoarece sistemul oferă multe beneficii. În primul rând stabilitatea financiară și predictibilitatea evoluției în carieră pe termen lung – principalele argumente care m-au atras pe mine către sistemul militar. Apoi ocazia marșului cu bricul și posibilitatea de a lucra într-un mediu profesional în care respectul și sprijinul între colegi chiar ocupă un loc înalt. Iar din experiența mea mai pot spune că niciodată nu e prea târziu să devii ce ai visat dintotdeauna”.

Mai departe, M.m. V Silviu Păun a optat pentru o funcție la bordul fregatei „Regina Maria”, unde își dorește să aducă valoare echipei prin cunoștințele acumulate și să se perfecționeze, ca maistru militar de marină, alături de unul dintre echipajele de elită ale Forțelor Navale Române.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5226 secunde