Pregătiri impresionante pentru Bobotează. De ce surprize vor avea parte credincioșii

699
8
Pregătiri impresionante pentru Bobotează. De ce surprize vor avea parte credincioșii - ipsteodosie2-1451926891.jpg

Articole de la același autor

Pregătirile pentru cea mai importantă sărbătoare creștină ce deschide anul 2016, Botezul Domnului sau Boboteaza, au debutat la Arhiepiscopia Tomisului încă de anul trecut, pe 29 decembrie fiind etichetate primele sticle din cele 150.000 ce urmează a fi împărțite mâine, 6 ianuarie, pe Faleza Cazinoului. 

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a declarat, ieri, că, de această dată, instituția pe care o conduce s-a pregătit mai bine decât în alți ani să întâmpine Boboteaza. 

"Am avut concursul personalului Catedralei, al elevilor seminariști și al credincioșilor să etichetăm aproape toate sticlele până în clipa de față. Mâine dimineață (astăzi - n.r.), vom începe mai devreme decât de obicei Sfânta Liturghie, la ora 5.45, așa încât, la ora 8, să putem ieși la sfințirea apei, iar la ora 9, să începem umplerea celor 150.000 de sticle cu apă, cu ajutorul armatei, a elevilor, a credincioșilor", a explicat Arhiepiscopul Tomisului. 

Tot astăzi, în jurul orei 10, ierarhul Tomisului va fi prezent la capela "Sfântul Nicolae" a penitenciarului Poarta Albă, unde va oferi angajaților și deținuților sticluțe cu aghiazmă și va rosti un cuvânt de învățătură.

La ora 14, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la schitul "Podromița", situat lângă localitatea Hârșova, schit ce are ca hram secundar "Botezul Domnului". De aici, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu preoții și credincioșii, va pleca în procesiune la malul Dunării, în zona Căpităniei Hârșova, unde va fi săvârșită slujba de Sfințire Mare a apei. Apoi, ierarhul va arunca trei cruci în apa Dunării, iar un grup de tineri curajoși le va recupera. 

"Cel mai rău va fi când nu va mai veni nimeni!" 
Mâine, începând cu ora 8.45, ÎPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala "Sf. Apostoli Petru și Pavel" din Constanța, după care, de la ora 11.45, se va porni în tradiționala Procesiune de Bobotează până pe faleza Cazinoului, unde ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia Slujba de Sfințire Mare a apei. La sfârșitul acesteia, arhiepiscopul va arunca trei cruci în apele mării. 

Întrebat ce le recomandă celor care se îmbulzesc să ia sticle, Arhiepiscopul a fost tranșant: "Păi, dacă nu se îmbulzesc, nu ajung. Vreau să vedeți partea bună a acestei sărbători. Mântuitorul era îmbulzit și niciodată nu a făcut observație, dar cine se apropia cu credință acela era observat, cum a fost femeia gârbovă. Vom încerca să sporim numărul punctelor de distribuție a sticlelor cu aghiazmă. Sigur că oamenii se mai împing și dintr-o dorință de a nu pierde, dar cel mai rău va fi atunci când nu va mai veni nimeni. Vin singuri să primească ceva sfințit, care să le fie de folos pentru suflet și pentru cei de acasă", a mai spus înaltul prelat. 

După slujbă, care tradiționale, cu butoaie special pregătite, vor pleca pe principalele artere ale municipiului: Mircea cel Bătrân, Mamaia, Tomis, 1 Mai, Ferdinand, I.C. Brătianu. 

De la ora 15, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la inaugurarea debarcaderului din localitatea Ovidiu. 

Seara, începând cu ora 17, ÎPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica "Sf. Ioan Botezătorul" din localitatea Techirghiol. 

Despre ritualul de după Bobotează 
Cum trebuie să ia credincioșii aghiazmă? "Aghiazma mare se ia începând din ajun, de pe 5 ianuarie, până pe 14 ia-nuarie, când se încheie praznicul Bobotezei. Întotdeauna, aghiazma se ia de persoanele care sunt curate, pe nemâncate, după ce și-au spus rugăciunea. Aghiazmă mare dimineață și apoi anafură sau aghiazmă mică.

Este o sfințenie care trebuie respectată, pentru că aghiazma mare are dublă sfințire. Și mai presus decât atât o singură dată pe an, în două zile, se săvârșește, când este sărbătoarea cea cosmică, a Bobotezei. Apoi se păs-trează, pentru că este cu putere sporită, pentru alungarea răului. Sunt credincioși care mărturisesc că au a-ghiazmă din 2002, de când am început să fac sfințirea apei și este curată și bună și acum. 

Anul nou depinde doar de noi să îl facem mai bun. De felul cum ne chivernisim viața va depinde cursul anului. La Bobotează, ne deschidem sufletele și ne aprindem credința și cu adevărat sporim prin ceea ce primim la Bobotează în dar, pentru că acum începe activitatea publică a Mântuitorului. Acum Sfânta Treime intră în lume", a mai afirmat ÎPS Teodosie. 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

2. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

otilia
5 ianuarie 2016
aiasma

poate se da drumul la autobuze ratc pana in port si cat mai dese pentru a evita aglomeratia.

4. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

mazare&clica
5 ianuarie 2016
PROTEJATI PSD CONDAMNATI

PROTEJATII LUI PASTAIE PREGATESC ODAILE DE LA BECI!!! TRIBUNALUL C-TA, in Dosarul VECTRA Nr. 15074/118/2012, Condamnă pe inculpatii ROȘU ADRIAN si MOISE GABRIEL la o pedeapsă de 10 (zece ) ani închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni si inselaciune. Aplică inculpatilor pedeapsa cea mai grea respectiv 18 ( optsprezece) ani închisoare fiecare pe care o sporește către maximul ei special astfel că în final inculpatii ROȘU ADRIAN si MOISE GABRIEL execută pedeapsa de 20 ( douăzeci ) de ani închisoare fiecare. Condamnă pe inculpatul MOLDOVEANU COSMIN la o pedeapsăde 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni si inselaciune. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea respectiv 16 ( șaiprezece) ani închisoare pe care o sporește către maximul ei special astfel că în final inculpatul MOLDOVEANU COSMIN execută pedeapsa de 18 (optsprezece) de ani închisoare. LA MAI MAREEEEEEEEE!!!

herodot
6 ianuarie 2016
un singur lucru am de spus:

Svinarciuc, demisia!

herodot
9 ianuarie 2016
DEMISIA

DEMISIA, SVINARCIUC!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6404 secunde