Revoluție în școli! O materie care bagă zâzanie între profesori și… medici

4386
50
Revoluție în școli! O materie care bagă zâzanie între profesori și… medici - fond-1453830083.jpg

Articole de la același autor

Printre noutățile deloc impresionate aduse trunchiului comun de toate cele trei variante de plan cadru propuse spre dezbatere de Ministerul Educației, se numără și introducerea unei noi denumiri a orelor de Educație fizică, și anume Educație fizică, sport și sănătate, elevii propunând introducerea Educației sexuale. 


Și dacă Asociația Elevilor din Constanța a considerat oportun să facă o asemenea propunere, în schimb, dr. Tudor Ciuhodaru a demarat deja o inițiativă legislativă de modificare și completare a Legii educației, respectiv articolului 68 să i se aducă următoarea modificare: "Educația fizică și sportul, precum și orele de Educație pentru sănătate, în învățământul preuniversitar, sunt cuprinse în trunchiul comun al pla-nurilor de învățământ". 


Iar pentru această inițiativă a adus drept argumente statistici absolut îngrijorătoare. În România, se înre-gistrează valori record: locul I în Europa la mortalitate cauzată de întreruperi de sarcină și la avorturi primitive, la bolnavii de hepatita B și C, de tuberculoză, de cancer de col uterin. Iar la nivel mondial, suntem nedoriți fruntași la abandonul de copii în maternități, la rata mortalității infantile, precum și la incidența bolilor cardio-vasculare. 


Motive mai mult decât temeinice pentru a se încerca încă de pe băn-cile școlilor o eradicare a acestor "recorduri". 


"Cauzele sunt multiple și merg de la statutul de disciplină opțională, desconsiderată ca importanță sau dată la o parte la dorința celor din conducere, până la abordarea sumară sau superficială în cadrul orelor de dirigenție, biologie sau de educație fizică. De asemenea, predarea sporadică de către diverse organizații sau persoane, cu nivele variate de informare și care ajung cu dificultate exact acolo unde e mai mare nevoie, în mediile defavo-rizate, slab educate sau în rural", mai precizează dr. Ciuhodaru în expunerea de motive a modificării Legii educației. 


La catedră: profesorul de biologie sau medicul? 
Dacă presupunem că modificarea ar fi aprobată, evident urmează între-barea cine va preda acest curs? 


La ora actuală, în municipiul Constanța la opționalul Educație pentru sănătate iau parte medici din diferite domenii. În mediul rural însă, după cum am aflat de la prof. Floriana Petre, directorul Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu, op-ționalul Educație pentru sănătate este predat la ciclul primar de învățătorii care au urmat un curs de formare la Casa Corpului Didactic, iar la nivel gimnazial, de profesorii de biologie. 


Dr. Loti Popescu, master european în Promovarea sănătății și educație pentru sănătate, care, în cei 20 de ani de activitate, a depus la rându-i numeroase demersuri pentru a introduce în școli acest curs atât de important pentru viitorul sănătos al societății românești, nu este de acord ca profesorii de biologie să predea Educație pentru sănătate. 


"Este adevărat că în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Direcția de Sănătate Publică, la Casa Corpului Didactic am predat o serie de cursuri de formare în acest domeniu, la care au participat atât învățători, cât și orice profesor interesat de această specialitate. Dar este absolut greșită ideea că un profesor de biologie poate preda această specialitate medicală derivată din specializarea mare care se numește Educație pentru sănătate. Educația sexuală este doar o mică parte din Educația pentru sănătate, cum primul ajutor nu face parte din aceasta. M-aș bucura să fie aprobată studierea Educației pentru sănătate, cu riscul de a exista câteva generații de elevi de «sacri-ficiu» care vor primi informații de la profesori mai mult sau mai puțin instruiți. Dar vital pentru înțelegerea acestei discipline ar fi modul în care se oferă informația la clasă, iar acest lucru ar putea să-l predea doar specialiștii, medicii din serviciul de promovare a sănătății și educație pentru sănătate din cadrul DSP", a precizat dr. Loti Popescu. 


Am dorit să aflăm, totuși, și opinia inspectorului școlar de specialitate biologie, prof. Adriana Popescu, legat de predarea acestei viitoare materii. "Consider că Educația pentru sănătate poate fi predată de către profesorii de biologie, întrucât am învățat destul de multe noțiuni care ne abilitează să oferim informații corecte. Colaborarea cu un medic care să predea o materie din trun-chiul comun ar presupune încheierea de contracte la plata cu ora, ceea ce consider că nu e cazul", a explicat inspectorul școlar. 


Ținând cont de argumentele extrem de grave aduse în expunerea de motive a dr. Tudor Ciuhodaru, putem spune că studierea Educației pentru sănătate constituie o veritabilă măsură de prevenție care trebuie tratată cu maximă responsabilitate și poate mai importantă decât multe alte materii pe care elevii le găsesc inutile. 


Comentează știrea

50 comentarii. Pagina 1 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 ...5 
propunere constructiva
27 ianuarie 2016
educatia ptr sanatatea mentala a profesorilor

avand in vedere stresul caruia trebuie sa-i facem fata zi de zi, datorita directiunii scolii, propunem ca la sc Dan Barbilian sa se introduca un curs de formare cu denumirea "educatia ptr sanatatea mentala a cadrelor didactice" Ca formator, o propunem pe scumpa noastra directoare Stan Mihaela, asistata indeaproape de colega dumneaei Popa Alina, si...la nevoie, de Consiliul de administratie. Daca e musai, platim, ce sa facem! Cursurile de formare sunt intotdeauna utile!

reply
27 ianuarie 2016
subscriem!

mai sunt scoli in constanta unde profesorii au nevoie de acest....'optional' ptr ei! Sigur l-ar frecventa cu mare drag. Mai ales ca nu se intrezareste nicio schimbare la nivel de directiune, madam bucovala n-are nicio treaba, schimba directorii pe ici pe colo, ca sa intareasca regula de baza: NU NE ATINGEM DE OAMENII NOSTRI!

Răspuns la: educatia ptr sanatatea mentala a profesorilor
Adăugat de : propunere constructiva, 27 ianuarie 2016
avand in vedere stresul caruia trebuie sa-i facem fata zi de zi, datorita directiunii scolii, propunem ca la sc Dan Barbilian sa se introduca un curs...
DEDICATIA ZILEI
27 ianuarie 2016
STAN, NE VEZI?

Stim ca ti s-au ascutit simturile, sigur ne vezi si ne auzi! Mesajul e acelasi: huoooooo, afaraaaaa! Cam atat ptr azi...

Zazanie intre profesori
27 ianuarie 2016
si care doctori?

Pai noi n-avem in scoli nici suficienti doctori care sa-i consulte pe copii sau sa le acorde primul -ajutor la nevoie, dar sa mai predea un optional! De unde vin asa, buluc?

si frisca...
27 ianuarie 2016
veniti, domnilor doctori!

te-ai gandit la cine m-am gandit si eu/ Doamna Adevar cumva? De acoooord!

S-o ia
27 ianuarie 2016
cineva

Da' s-o ia dracului pe asta cineva de aici, ISJ, PSD, doctori... oricine ar fi! Sa terminam cu atmosfera asta apasatoare, cu susoteli, ocheade si coturi... Sa plece cu tot cu CA-ul ei care o pupa atata in dos si sa ne linistim. Ne ajung patru ani de zapaceala si conflicte!

Trunchiul comun pesedist
27 ianuarie 2016
cand dispare?

Dar "planul cadru" ptr numirile politice? Tot ce cititi in comentarii are radacini pesediste, degeaba ne ascundem dupa deget! Sau in orice caz, radacini politice.

O COLEGA
27 ianuarie 2016
VAI DE CAPUL VOSTRU

Niste fomisti amariti, puturosi pina la ultima expresie, tot cer razbunare pentru cei 15% din salariu retinuti pe buna dreptate, pe baza regulamentelor si a legislatiei pe care nu directoarea a intocmit-o! Oameni buni, faceti o cheta pentru acesti pitici si o sa vedeti cum se linistesc si se mocirlesc in continuare in zeama proprie fara sa le mai pese de scoala lor... Prapaditi fara orgoliu!

UN COLEG
27 ianuarie 2016
S-A INTAMPLAT CEVA?

Dar v-ati inflamat tare, doamnelor directoare! Pastilutele nu-si mai fac efectul? Deja ati inceput sa va aratati adevarata fata si aici, in comentarii. Mi-ar fi rusine sa ma prezint cu un asemenea limbaj, doamnelor profesoare. Asa vorbiti si cu elevii?

PS
27 ianuarie 2016
replica anterioara era ptr "colega" de la 28

Cheta pe care o sugerati, doamnelor Popa si Stan schimba cu ceva lucrurile? Va ajuta in relatia dumneavoastra cu subordonatii, sau in instanta? Sau va ajuta sa dormiti mai bine?

50 comentarii. Pagina 1 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 ...5 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4779 secunde