Ce au găsit inspectorii sanitar-veterinari în restaurantele și fast-food-urile din Constanța

349
1 min citire
Ce au găsit inspectorii sanitar-veterinari în restaurantele și fast-food-urile din Constanța - ceaugasitinspectorii-1453829505.jpg
Acțiunile de supraveghere și control desfășurate de către inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, în mai puțin de o săptămână, s-au materializat prin verificări la 85 de obiective. 
Au fost vizate două restaurante, șase fast-food-uri, 18 laboratoare cofetărie/pa-tiserie, șapte super/hipermarketuri, cinci depozite alimentare, două depozite legume fructe, cinci magazine alimentare, o firmă de catering, o unitate de fabricare pâine și specialități de panificație, două depozite de destinație, un punct final import, un depozit semințe consum, o unitate de morărit, patru unități morărit, o unitate fabricare produse congelate, două unități de comercializare produse congelate, o unitate de fabricare apă de masă, o unitate de fabricare bere, o unitate de fabricare produse conservate de patiserie, 23 de exploatații non-profe-sionale de animale. 
"În urma controalelor, s-au constatat neconformități cu privire la vânzarea animalelor fără documente sanitare veterinare, refuzul identificării și înregistrării animalelor de către deținători. Pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală 1.920 lei, și un avertisment", explică directorul executiv al DSV Con-stanța, dr. Geronimo Brănescu. 
De asemenea, au fost confiscate și retrase de la vânzare peste 5.100 de kilograme de carne și produse din carne, aproape 1.900 de kilograme de lapte și produse lactate, peste 1.500 de kilograme de pește și produse din pește și 196 kilograme de ouă. Valoarea acestora este în cuantum de 102.832 lei. 
"Produsele confiscate au fost dirijate către unități de neutralizare a sub-produselor de origine animală și a pro-duselor derivate care nu sunt destinate consumului uman și distruse prin inci-nerare", a adăugat șeful DSV Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0449 secunde