S-a aprins butonul de panică! Iată ce unităţi şcolare din Constanţa ar risca degradări în cazul unui seism

1878
1
S-a aprins butonul de panică! Iată ce unităţi şcolare din Constanţa ar risca degradări în cazul unui seism - fondscoliriscseismicliceulagrico-1677427266.jpg

Articole de la același autor

Cataclismul care aproape că a ras orașe turcești de pe fața pământului a reactivat și în România „butonul de panică”, așa încât, în urmă cu aproximativ o săptămână, Ministerul Educației făcea publică o statistică referitoare la clădirile cu destinația învățământ care figurau ca fiind încadrate în clasa de risc seismic I. Între cele 118 unități, și șapte din județul Constanța. În schimb, în lista actualizată, făcută publică la finele săptămânii trecute, au ieșit la iveală alte 33 de unități din județul Constanța care se încadrează într-o clasă de risc seismic între II și IV.

De altfel, ministerul a decis ca, începând cu data de 24 februarie, să facă cunoscută, prin afișare pe site-ul instituției, situația clădirilor așa cum reiese din actualizările operate la nivelul unităților de învățământ în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR). Lista cuprinde informații privind toate clădirile aparținând instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar, indiferent de destinație, care pot fi ateliere, magazii, anexe etc, neîncadrându-se în categoriile săli de clasă ori laboratoare, cămin, cantină, grupuri sanitare, sală de sport.

Oare speră ca astfel autoritățile locale să se implice, în luarea unor măsuri urgente?

Patru clădiri se vor prăbuși la cutremur

În județul Constanța, marea majoritate a celor 40 de unități de învățământ care se încadrează într-una din clasele de risc seismic sunt situate în mediul rural. Iată care sunt acestea, conform listei făcute publice de Ministerul Educației:

La risc IV: Grădiniţa cu Program Prelungit ’Riţa Gărgăriţa’ Agigea, Grădiniţa ’Căsuţa din Pădure’ Constanţa (privată), Şcoala Postliceală ’Hipocrate’ Constanţa (privată), Şcoala Gimnazială Nr. 1 Cuza Vodă, Grădiniţa cu Program Normal Lazu, Liceul Teoretic ’Pontus Euxinus’ Lumina, Grădiniţa cu Program Prelungit ’Ion Creangă’ Medgidia, Liceul Tehnologic ’Dragomir Hurmuzescu’ Medgidia, Grădiniţa cu Program Normal nr. 8 Medgidia, Şcoala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian, Şcoala Gimnazială ’Viceamiral Ioan Murgescu’ Valu lui Traian.

La risc III: Grădiniţa cu Program Normal Canlia, Şcoala Gimnazială nr. 1 Canlia, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ’Maria Montessori’ Constanţa, Colegiul Comercial ’Carol I’ Constanţa, Colegiul Național Militar ”Alexandru Ioan Cuza” Constanța, Grădiniţa cu Program Prelungit ’Căsuţa de Turtă Dulce’ Constanţa, Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicaţii Constanţa, Şcoala Gimnazială ’Ioan Atanasiu’ Lipniţa, Grădiniţa cu Program Normal Lipniţa, Şcoala Gimnazială ’Gala Galaction’ Mangalia, Şcoala Gimnazială nr. 3 Mangalia, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 Mangalia, Colegiul Naţional ’Kemal Ataturk’ Medgidia, Grădiniţa cu Program Prelungit ’Lucian Grigorescu’ Medgidia, Grădiniţa ’Albă Ca Zăpada’ Năvodari, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Saligny.

La risc II: Școala Văleni, Școala Aliman, Școala Seimeni, Şcoala Postliceală ’Sf.Theodor’ Constanţa (privată), Grădiniţa cu Program Normal Cuza Vodă, Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu (două corpuri din cele patru), Liceul Teoretic Murfatlar, Liceul Agricol Poarta Albă, Grădiniţa cu Program Normal nr. 2 Poarta Albă.

La risc I: Grădinița cu Orar Normal Nicolae Bălcescu, Școala Gimnazială Dobromir, Școala sat Ivrinezu Mare și Școala Dumbrăveni. Acestor unități cel mai probabil le-ar trebui interzisă folosirea până la remedierea situației în care se află.

Reamintim că Legea nr. 223/2018 prevede că „stabilirea riscului seismic pentru o anumită construcție se face prin încadrarea acesteia în una dintre următoarele patru clase de risc:

Clasa RS I, din care fac parte construcțiile cu risc ridicat de prăbușire la cutremurul de proiectare corespunzător stării-limită ultime;

Clasa RS II, în care se încadrează construcțiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilității este puțin probabilă;

Clasa RS III, care cuprinde construcțiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot prezenta degradări structurale care nu afectează semnificativ siguranța structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi importante;

Clasa RS IV, corespunzătoare construcțiilor la care răspunsul seismic așteptat este similar celui obținut la construcțiile proiectate pe baza prescripțiilor în vigoare”.

Din aceeași listă făcută publică de Ministerul Educației am reținut faptul că, în județul Constanța, doar patru unități sunt clasificate drept monumente istorice: Colegiul Naţional ’Mihai Eminescu’ Constanţa, Grădiniţa cu Program Normal nr.16 Constanţa, Şcoala Gimnazială ’Gala Galaction’ Mangalia și Grădiniţa cu Program Normal nr. 2 Murfatlar.



Comentează știrea

constanta
27 februarie 2023
relocare

relocati institutiile in alte spatii .Relocati o gradinita intr-un spatiu din fosta scoala nr.1

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5214 secunde