Scandalul de la Liceul „Tomis” face victime colaterale! Directorul, demis fără drept de apel de IȘJ Constanța

7900
1
Scandalul de la Liceul „Tomis” face victime colaterale! Directorul, demis fără drept de apel de IȘJ Constanța - fondcorneliudumitrascu6-1635269686.jpg
În urma incidentului produs marţi, 19 octombrie, în incinta Liceului Tehnologic „Tomis”, în care o elevă de 15 ani „ar fi fost atinsă în mai multe zone ale corpului de către mai mulți tineri, în timp ce se afla în holul liceului la care studiază” (conform informării transmise de Poliție), prof. Cornel Dumitrașcu, directorul unității liceale de învățământ, a fost demis de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Drept urmare, din data de 21 octombrie, la conducerea acestui liceu a fost detașată cu delegare de atribuții în funcția de director prof. Rodica Tatiana Pînzaru, fost director adjunct.

Contactat, marți, prof. Dumitrașcu ne-a relatat că tocmai ce se încheiase vizita comisarului șef, a cărui concluzie a fost că nu este vorba despre nicio agresiune sexuală. „S-a făcut reconstituirea. Până la urmă cei trei elevi ai mei nu au nicio vină. Este vorba despre trei indivizi. Unul este în Germania, nu are nicio treabă, iar un altul este sau a fost prietenul fetei – i s-a găsit în telefon poza cu el, încă de când era în școala generală. Îmi este o scârbă de n-am cuvinte, ca să zic așa, pentru că toată lumea trebuia să vadă până la urmă care este ancheta adevărată a Poliției. E ușor să arunci cu noroi după o muncă de 10 ani, în care de două ori am fost, consecutiv, școală europeană”, a afirmat prof. Dumitrașcu.

Filmul unei demiteri intempestive

Mâhnit de modul cum s-a decis demiterea sa, pe repede înainte, și declarându-ne că nu ținea cu dinții de fotoliul de director, prof. Dumitrașcu ne-a povestit filmul celor trei zile la finalul cărora a fost demis. De la bun început a ținut să precizeze că i-a înaintat inspectorului general toate documentele și poate dovedi cu print screen.

„Marți dimineață (19 octombrie – n.r.) a venit organul de poliție pentru a ancheta și a vedea despre ce este vorba. Am chemat pe diriginta fetei, de la clasa a IX-a B, am chemat pe cealaltă dirigintă, de la profesională, unde bănuiam noi că sunt cei trei elevi de la noi - ceea ce s-a dovedit a nu fi adevărat - și pe mama fetei, care nu a venit cu fiica. La ora 13.00, când a plecat organul de Poliție de la Secția 3, în persoana domnului Rusu Cosmin, imediat i-am dat telefon domnului inspector general, care mi-a spus că este într-o ședință și nu poate să-mi răspundă pentru moment, dar să îi trimit un text despre ce este vorba. I-am comunicat printr-un sms și la un interval de timp, nu chiar mare, a revenit cu un telefon și eu i-am explicat în câteva cuvinte despre ce este vorba și mi s-a solicitat o notă informativă. Lucru pe care l-am făcut în aceeași zi.

Miercuri (20 octombrie – n.r.) din nou au venit organele de Poliție, pentru că ai noștri elevi nu au fost nici luni, nici marți la școală. I-a chemat la secție și abia după ora 14.00 eu am făcut comunicate către presă, după ce, în prealabil, le-am solicitat să-mi facă în scris o cerere. Asta după ce deja apăruseră titlurile cu agresiunea sexuală... Mă credeți că nici nu mai vreau să fiu director, m-am săturat! În 10 ani am lipsit 40 de zile din școală! Eu am o mare supărare. Domnul general, ca intelectual, ca profesor, ca să nu mai vorbim ca părinte, trebuia să mă cheme, să-i dau explicații, să mă cheme în comisia de disciplină eventual să-mi spună care sunt motivele demiterii. Mi-a trimis joi (21 octombrie – n.r.), la ora 16.00, doi inspectori, dintre care unul nu este inspector de sector (prof. Lucian Faliboga – n.r.), să ia o notă informativă. Inspector care a avut un ton foarte obraznic la adresa mea. Eu am învățat să respect oamenii după vârstă, apoi după funcție și după altele. Nu m-a lăsat deloc să-i spun despre ce era vorba, m-a întrerupt de nu știu câte ori. Și mi s-a spus că nu i-am informat la timp. Ca să nu mai spun că joi, doamna profesor psiholog o chemase pe mamă să ia acordul pentru fată, ca să fie consiliată, fiind minoră. Iar domnul Faliboga, cu de la sine putere, a chemat-o numai pe fată să dea ea declarație. Eu voi scrie la minister și la Corpul de Control, să facă lumină asupra acestui aspect. Aici nu este vorba despre orgolii, ci despre imaginea liceului și a mea, ca om intelectual și ca profesor ce sunt de 41 de ani în această instituție. La Liceul «Tomis», fost industrial nr. 4. Eu nu am intrat pe ușa din dos în învățământ, am fost șef de promoție pe țară. Sunt președintele Societății de geografie din județ, nu sunt neica nimeni. Ca să arunci așa, cu gunoaie, fără să stai de vorbă cu omul, mi se pare peste firea omenească. Ca intelectual, nu mai vorbesc ca inspector, chemam omul să-l întreb ce s-a întâmplat. I-am scris, i-am trimis, am toate documentele, cu oră de intrare, cu număr de înregistrare.

Știu că mi-am făcut datoria cu vârf și îndesat, eu știu că nu am făcut pe nimeni de râs, ca să nu mai spun cum arată școala. Oricine poate vedea cum arată școala la exterior, așa arată și la interior, făcută de mine din venituri proprii – chirii, cluburi sportive, pe legislația în vigoare. Prin munca mea și prin chinuiala mea, acest liceu câștigă 112.000 de euro, din care 56.000 euro se duc anual la Primărie și 56.000 euro revin școlii noastre. Eu nu am zăcut pe mine, ca dovadă că în acești 10 ani nu am avut o reclamație și doar calificative de la 97 sau 98 de puncte”.

În final, mai trebuie precizat faptul că în urma participării la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de director, prof. Cornel Dumitrașcu nu a întrunit punctajul minim pentru a fi admis în continuare la proba de interviu.



Comentează știrea

Claudiu
27 octombrie 2021
O poveste urata,ca la noi...

Pentru d. Simona Anghel: Ultimul paragraf din articol nu avea ce cauta. E o alta speta.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2662 secunde