Școlile din buricul Constanței, sufocate de sutele de vize de flotant

2396
21
Școlile din buricul Constanței, sufocate de sutele de vize de flotant - fondscolile-1473352262.jpg
Cele două scandaluri iscate la Școala Gimnazială nr. 29 "Mihai Viteazu" ilustrează starea învățământului românesc, ajuns la un alt nivel de abordare, din cauza mai multor factori, care în principal pleacă de la legislația evazivă din educație. Că doar ce nu este interzis este permis!


În primul caz, părinții elevilor unei clase a IV-a au reclamat faptul că după ce trei ani au avut o învățătoare, ce-i drept pensionară, se trezesc că acum, în ultimul an de "primariat", se schimbă omul de la catedră.
Ieri, am aflat de la prof. Gabriela Bucovală, inspector general, că prof. Felicia Nicolescu, cadru didactic pensionar, a ocupat, la plata cu ora, o catedră rezervată unei colege titulare la Școala 29, care s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului urmat de un concediu fără plată, ca, în final, titulara să-și înainteze demisia prin faxul școlii, pe data de 31 august. 
În catastifele Inspectoratului Școlar Județean Constanța, prof. Nicolaescu nu mai figurează cu nicio solicitare de ocupare a unei catedre, așa încât cel mai probabil copiii vor avea anul acesta o "doamnă" nouă.


Și suntem convinși că nu este singurul caz de acest gen, în mediul rural existând școli unde copiii schimbă și câte două învățătoare într-un an școlar, din cauza unei legislații care le permite să abandoneze… din mers cursa. Se tot vorbește de vârsta fragedă a ciclului primar, de nevoia de stabilitate emoțională a copilului minor, dar legiuitorul nu a făcut nimic pentru această categorie specială de cadre didactice.

Un fenomen incontrolabil


Cel de-al doilea caz, plecat din aceeași unitate școlară, este unul care ar putea face înconjurul Europei, condițiile de educație oferite celor 28 de copii într-o clasă de 20 mp fiind de-a dreptul inumane. "Într-adevăr, la prima vedere se poate spune că această clasă nu arăta în condiții bune, dar la această oră se lucrează la zugrăvirea ei și mâine (astăzi - n.r.) se schimbă parchetul, care doamna administrator mi-a spus că a fost înlocuit acum patru ani", a declarat inspectorul general Bucovală. 


"Astfel de săli se află în construcția tuturor școlilor care sunt făcute după același proiect. Pot să vă spun că, din analizele pe care le-am efectuat, am constatat că în luna februarie sute de familii din municipiul Constanța și-au schimbat reședința fix în circumscripțiile arondate școlilor 29 «Mihai Viteazu», 24 «Ion Jalea», 30 «Gheorghe Țițeica» și 38 «Dimitrie Cantemir»", a mai adăugat inspectorul general. 


Întrebată de ce nu se stopează acest fenomen, prof. Bucovală afirma: "La un moment dat, s-a făcut un recensământ în urma căruia fiecare școală și-a fundamentat un plan de școlarizare, iar brusc în momentul în care au demarat înscrie-rile au apărut mult mai multe cereri decât copiii recenzați efectiv cu un an înainte. Și cum metodologia prevede domiciliu sau reședință în circumscripție nu pot fi refuzate cererile. În ceea ce privește răspunsul solicitat Inspectoratului Județean de Poliție, aceasta ne-a răspuns că nu există nimic nelegal în stabilirea reședinței", a explicat același "general".


"Din punct de vedere al părintelui suntem perfect de acord, dar ni se pare cel puțin imoral ca apoi să ni se reclame că sunt prea mulți copii în clasa respectivă tocmai de către părinții care au luat viza de flotant", a precizat prof. Alina Codreanu, inspector general adjunct.


Situație care ar fi putut fi evitată dacă legiuitorul ar fi oferit o bază legală solidă de înscriere în învățământul primar.


Comentează știrea

21 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
Eu
9 septembrie 2016
Acelasi

Ce tampenie.pai daca legea zice ca 25 de ce acceptati?imouneti ceva de la insoectirat.nr de clase.fix si apoi va plageti ac s prea multi in clas.apia nu voi refuzatis a faceti clase mai multe?

Venus
9 septembrie 2016
aparitii publice

d-na artagea ti s-au rupt ciorapii. daca rochia era un pic decent mai lunga ai fi putut acoperi defectul imprevizibil, dealtfel. celor 3 d-ne blonde: cand va hotarati sa va vopsiti pletele este obligatoriu sa va vopsiti radacinile imediat ce se observa culoarea naturala. pletele in vant dupa o anumita varsta inseamna ca ati intrat in criza si nu stiti inca s-o gestionati. se cam explica criza din invatamantul ISJ unde persistati in balbaieli. deci prima data "adunati-va" voi si apoi ne "pastoriti" pe noi!!! inscrieti-va la un curs sau nu , decizia va apartine, vreti sau nu sa fiti aparitii demne sau "spalacite". hai ce d-zeu, sunteti in pozitii ce ne reprezentati. unde-i bunul gust? macar de suprafata ca-n interior nu stim ce se-ascunde

fenomen incontrolabil
9 septembrie 2016
chiar ca e!

aveti dreptate si prin ISJ e cam incontrolabil fenomenul "uite inspectorul/directorul, uite ca nu mai e"! PROSTE DECIZII !!! le luati prin telefon aceste decizii sau in sedinte nu va intalniti sau chiar nu va pricepeti!

Ciuca Marius
9 septembrie 2016
Scoli-buric si elevi

Mai oamenilor, degeaba iti dai copilul la o scoala zis buna/copilul sa fie incurajat sa invete, prea multi analfabeti cu facultate/cariera in job inseamna salariu mare!

Daaa
9 septembrie 2016
Daaaa

Esti un bou! Daca ii dau copilului tau sa invete, imediat scandal in floare!

Răspuns la: Scoli-buric si elevi
Adăugat de : Ciuca Marius, 9 septembrie 2016
Mai oamenilor, degeaba iti dai copilul la o scoala zis buna/copilul sa fie incurajat sa invete, prea multi analfabeti cu facultate/cariera in job...
aceste d-ne
9 septembrie 2016
iau decizii ptr noi?

mai fetelor in oglinda v-ati uitat? d-le Ministru mai multa atentie cu concursurile acestea de directori si functii!!!!!!!!! in special in Constanta

Răspuns la: aparitii publice
Adăugat de : Venus, 9 septembrie 2016
d-na artagea ti s-au rupt ciorapii. daca rochia era un pic decent mai lunga ai fi putut acoperi defectul imprevizibil, dealtfel. celor 3 d-ne blonde:...
MII
9 septembrie 2016
VIZE DE FLOTANT

Brusc au aparut vizele de flotant .Daca verifica cineva dosarele de inscriere o sa vada ca nu prea exista sutele de vize de flotant

ICA
9 septembrie 2016
nu e interzis

Eu i-mi dau copilul la scoala care o aleg eu nu unde vrea statul ca de aia platesc taxe si impozite! Daca vreau in centru Constantei fix acolo o s-al dau

cetatean
9 septembrie 2016
european

Acolo sa-l duci ICA, macar sa invete sa scrie corect gramatical, nu ca ma-sa.

jj
9 septembrie 2016
j

Din cauza idiotilor care si-au cumparat case/ap la draq in praznic , pe tomis plus si mai stiu eu unde, cand se maresc copii stau sa-i care toata ziua prin oras la gradi/scoala/lic. Sa vedeti de luni trafic si aglomeratie, toti retardatii , ca ICA, isi duc copilul in cealalta parte a orasului fata de unde locuiesc. Si dupaia se mira ca pr00stii ca e aglomerat si balamuc, fara sa respecte codul rutier, sensul unic si bunul simt. amin!

21 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3535 secunde