Secretarul literar Anaid Tavitian, nominalizat drept ”model absolut de reziliență, tenacitate și dedicație”, la Festivalul Național de Teatru

543
2 min citire
Secretarul literar Anaid Tavitian, nominalizat drept ”model absolut de reziliență, tenacitate și dedicație”, la Festivalul Național de Teatru - x-anaid-tavitian-1729508514.jpg
În cadrul Festivalului Național de Teatru (FNT), ediția a 34-a, care se desfășoară zilele acestea la București, până pe 28 octombrie, va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, lansarea celei de-a doua expoziții online din cadrul proiectului FEM100 – „Secretariate literare: femei în arhiva scenei”, curatoriată de Raluca Sas Marinescu, dar și o dezbatere pe marginea proiectului de cercetare și a relației acestuia cu scena actuală.
Doamnele care însoțesc acest demers însumează 155 de ani de experiență. Femeile care au contribuit la această expoziție – cu mărturii, fotografii, materiale din arhivele personale – adună mai mulți ani de teatru decât încearcă să acopere acest proiect, a cărui perioadă de cercetare este 1920-2020. Elisabeta Pop, Roxana Croitoru, Anaid Tavitian, Adriana Popescu și Mona Caița reprezintă modelele absolute de reziliență, tenacitate, dedicație dar, mai presus de toate, o camaraderie unică în peisajul teatral românesc. Le-am selectat pentru această expoziție pentru ca prin munca lor să demonstrăm necesitatea păstrării compartimentului de secretariat literar în teatru înțeles ca suma beneficiilor vizibile și invizibile pe care le poate aduce unui teatru. Privim înapoi ca să înțelegem ce putem avea în față", este de părere Raluca Sas Marinescu, curatoarea expoziției.
Cetățean de onoare al municipiului Constanța, Anaid Tavitian se mândrește cu o ascendență nobilă, fiind fiica ilustrului jurnalist Simion Tavitian și a lui Azaduhi Tavitian. Constănțeanca cu origini armene a început ca secretar literar la Teatrul Dramatic Constanța, unde a stat un an, apoi a fost angajată la Teatrul de Păpuși în perioada 1979 – 1989, fiind de asemenea și șef de secția la această instituție din 1988 până în 1989. Din anul 1999 şi până în 2017, când s-a retras, a mai deţinut funcţiile de consultant artistic, dar şi de director artistic al Teatrului „Ovidius” Constanţa, secretar literar la Teatrul Național Constanța, apoi la Teatrul de Stat Constanța. Ultimii cinci ani de activitate i-a petrecut în postura de consultant artistic la Teatrul de Stat Constanța.
XXX
De asemenea, reamintim că în cadrul FNT, Teatrul de Stat din Constanța va fi prezent cu două spectacole. Marți, 22 octombrie, trupa constănțeană va prezenta „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia", în regia Elenei Morar și a lui Gabriel Sandu, iar joi, 24 octombrie, spectacolul „A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare, în regia lui Andrei Șerban.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.1454 secunde