Şi ei au fost mici, dar au ajuns oameni mari! "Îmi amintesc că puneam piuneze pe scaunul profesoarei de geografie"

Ea este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate, în care plângem și râdem în aceeași zi, în care ne supărăm și iertăm după câteva momente, în care suntem singuri și totodată cu toată lumea. Apoi, odată cu trecerea anilor, toată această magie dispare, făcând loc unei lumi mult mai serioase. Chiar şi aşa, cu toţii ne amintim cu mare drag despre copilăria noastră mult iubită. Ajunşi la maturitate, încă ne face plăcere să rememorăm momente şi primii noştri ani de viaţă. Vă întrebaţi ce copilărie au avut unii copii „mari” de acum? Pentru că astăzi este 1 iunie, i-am provocat pe câțiva dintre colaboratorii noștri să ne povestească despre zilele lor de pe vremea când erau mici.

Secretarul general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) şi preşedintele de onoare RESTO, Corina Martin, ne-a mărturisit că, privind în urmă, la anii copilăriei, nu are foarte multe amintiri, dar fotografiile vremii o ajută să îşi amintească şi să îşi înţeleagă şi să interpreteze copilăria. „Remarc în multe dintre fotografii că aveam un şirag de perluţe la gât sau ceva care să se distingă şi am multe fotografii la butoanele radioului pe care îl aveam în casă - ceea ce va explica pasiunea pentru muzică, ce mă însoţeşte şi acum. Cânt mult şi la volan, în maşină sau la evenimente, din pasiune. Şirag de perle port adesea, descoperind, între timp, că este piatra zodiei mele, Rac. Iubeam vacanţele la ţară, considerându-le un «exil». Acum, caut şi promovez şi iubesc satul dobrogean şi duc mii de constănţeni şi turişti în excursii în Dobrogea, în sate şi comune ale căror tradiţii şi gastronomie le promovez. Eram în centrul evenimentelor în copilărie, în orice se întâmpla, şi ascultam fermecată cântecele pe care tata, mai ales, dar şi mama le cântau la petreceri la noi acasă sau oriunde - şi cânt mereu şi acele cântece de la tata, inclusiv lăutăreşti, deşi el nu era cântăreţ sau muzicant. Îmi amintesc că am crescut într-o familie de oameni modeşti, ca orice familie a acelor vremuri, într-un bloc din Tomis 3, construit în 1966, un an înainte să vin pe lume, la 15 iulie 1967. Tata este cel care m-a iubit fără cuvinte, dar de ale cărui dragoste, grijă şi protecţie m-am «iluminat» abia după ce a plecat brusc şi prea devreme din această lume. Avea trăsături de tătar, ceea ce îi face pe unii să mă întrebe, şi acum, dacă am rădăcini turceşti sau tătăreşti, iar pe mama o cheamă Caliopi, fără să aibă sânge grecesc, ci doar un naș de botez grec, la acea vreme”, ne-a declarat Corina Martin.

„Au trecut de atunci 60 de ani şi nu îmi pare rău de alegerea făcută”

Renumita scenografă Gina Tărăşescu Jianu (78 de ani) ne-a mărturisit că în fotografia pe care a avut bunăvoinţa de a ne-o trimite se află în curte cu mama sa, la vârsta de nouă ani. Deşi de atunci au trecut mai bine de şase decenii, îşi aminteşte, şi acum, cu mare drag de copilăria frumoasă pe care a avut-o alături de părinții ei. „Eu nu prea aveam dorințe speciale asupra viitorului meu profesional. Am vrut să fiu aviator, cioban, doctoriță. Tăticul meu a remarcat că mă jucam cel mai des sau îmi exprimam unele gânduri pe hârtie, pe asfalt, pe pereți...Când a sosit momentul înscrierii la facultate, au făcut un consiliu și m-au anunțat că au hotărât să dau examen la Arte Plastice, şi am dat. Au trecut de atunci 60 de ani şi nu îmi pare rău de alegerea făcută”, ne-a declarat aceasta.

Pentru majoritatea oamenilor, anii copilăriei sunt cei mai frumoși, şi aşa au fost şi pentru binecunoscutul teatrolog de la malul mării, Anaid Tavitian.

Pentru distinsa doamnă a teatrului tomitan, copilăria înseamnă dragostea nețărmurită a părinților și bunicilor, prietenie statornică (Christina, vecina ei din copilărie, deși acum le despart mări și țări, dar care este cea mai bună prietenă a ei). „Copilăria mai înseamnă zile de vară în care alergam după curcubeu, culorile și parfumul florilor și caisului din curtea casei, zilele fără griji și pline de jocuri în aer liber, alături de copiii de pe strada mea (într-un cartier în care trăiau în armonie mai multe etnii, iar noi, cei mici eram bine primiți în fiecare casă și răsfățați cu dulciuri). Mai apoi înseamnă primele spectacole văzute la Teatrul de Păpuși Constanța, emisiunile de teatru radiofonic pentru copii (ascultate la micul aparat de radio Philips al familiei), primele spectacole de teatru văzute ca școlăriță. Acestea au fost hotărâtoare atunci când am ales TEATRUL ca profesie”, a precizat Anaid Tavitian.

Pentru medicul pediatru Ionela Popescu, zilele copilăriei au fost foarte frumoase. Deşi se afla în şcoala generală, dirigintele clasei, Enache Perifan, profesor de chimie-fizică, i-a prezis că va fi doctor, ceea ce s-a şi adeverit peste ani şi ani. „La una din serbările școlare, cred că era la final de clasa a VII-a, domnul diriginte mi-a scris pe cartea dată cadou, la premiul I, să devin un doctor bun”, şi-a amintit aceasta.

Familii pline de iubire şi copii minunaţi

Directorul Şcolii Gimnaziale nr. 29. „Mihai Viteazul”, prof. Carmen Guguş, s-a născut, a învățat să vorbească, să se joace și să viseze pe o stradă dintr-un oraș din Ardeal. Cadrul didactic își aminteşte şi acum că distracția acelor ani erau jocurile din spatele blocurilor, tradiționale sau născocite spontan, vacanțele idilice la bunicii din Dobrogea, taberele școlare și, mai târziu, cititul sau cinematograful. „Păstrez multe amintiri din acea perioadă și mai ales imaginea părinților mei tineri, de la care am învățat să iubesc și să înțeleg lumea, să nu mă dau bătută și să lupt pentru visurile mele. Și așa, trecând peste timp și prin anotimpuri, pot spune astăzi că amintirea cea mai luminată, cea mai bine conturată mi-a rămas din vremea copilăriei, o vreme fără griji, de liniște sufletească, de bucurie nesfârșită”, a adăugat ea.

Şi mezzosoprana Gabriela Dobre are multe amintiri superbe din primii ani de viaţă. Artista ne-a povestit că a făcut parte dintr-o familie plină de iubire, cu niște părinți uimitori și un tătic care îi făcea mereu să râdă în hohote. „Într-o vară, pe când noi, cele trei surioare eram încă mititele, ne plimbam prin pădurea de la Sărata Monteoru și tocmai când tata ne povestea că singurul pericol în acele locuri ar fi mistreții, dar puțin probabil să îi întâlnim, în capătul cărării se aude un grohăit...apoi altele, tot mai aproape. Tata își ia poziția de Superman și strigă către mama: «Ia fetele și fugiți!» Acolo, în mijlocul crângului, ultimul cavaler istoric primea, cu pieptul lui uriaș de șef al familiei, marele pericol. Noi alergam. Mai mult surorile mele, pentru că eu, de emoție, ca un făcut, luam toate rădăcinile în picioare și eram mai mult pe jos, exasperând o mamă și așa terorizată! Dar curând, în urma grohăitului, se auzi o voce: «Trandafiraș, tată, iar te crezi săgeată?» Și numitul Trandafiraș se ivi...roz-bonbon...cât pantoful tatei, pe lângă care se gudura...cu botic de catifea și codiță îmbârligată. Au urmat, desigur, multe alintături pentru purcelușul de culoarea acadelei și multe zile hazlii în familia împăratului cu trei prințese”, ne-a relatat renumita mezzosoprană.

Pentru directorul Liceului Teoretic „Carmen Sylva” Eforie Sud, prof. Ana Maria Brăteanu, copilăria a fost minunată şi încă de atunci ştia ce drum va alege în viaţă. „Eram prin clasa a III-a - a IV-a, dar știam ca voi fi profesor, că voi lucra cu copiii. Mi-am dorit de atunci acest lucru și indiferent de salarizarea noastră, de condițiile actuale din sistemul de învăţământ, eu nu mi-aş schimba profesia, pentru care trebuie să ai «chemare». Cea mai nostimă amintire de atunci? Îmi amintesc și acum că puneam piuneze pe scaunul profesoarei de geografie”, ne-a declarat managerul.