Sfioasa grevă din învățământ, care n-a impresionat. Nu doar banii sunt motiv de revoltă, ci și minciuna și disprețul
Articole de la același autor
Programată inițial pe 10 ianuarie și amânată dintr-un motiv stupid - că a fost lumea în concediu -, greva generală a angajaților din învățământul preuniversitar s-a transformat într-un „sfios” gest de revoltă, tradus într-o grevă de avertisment în care chiar nici liderii sindicali nu mai cred.
Ce mai înseamnă România educată?
2. Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;
3. Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;
4. Acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;
5. Plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;
6. Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.
Comentează știrea
Felicitări autoarei acestui articol, bună cunoscătoare a „durerilor înăbușite” de care suferă personalul didactic și cel auxiliar! Lamentabila grevă de avertisment scoate în evidență, ca un blestem, neputința bugetarilor din sfera învățământului de a se respecta și de a fi respectați pentru verticalitatea lor. Desigur că racilele sunt multe în rândul celor mai numeroși salariați de la stat. Cum o parte dintre slujitorii catedrei nu preau au ce căuta în exercitarea acestei nobile ocupații, din punct de vedere al pregătirii profesionale sau al profilului moral, mai există și o altă parte aservită politc, fie direct, fie indirect, prin membrii familiei. Creduli până peste marginile normalității, o altă parte așteaptă să le rezolve alții problemele lor, de regulă vizând problema dramatică a existenței de zi cu zi. În sfârșit, nu cred că este cazul să dezvoltăm această temă, acum și aici. Ca fost lider de sindicat, fondator al unui al doilea sindicat într-o instituție școlară a cărei conducere coabita de minune cu liderul SINDICAL județean, eu însumi director de școală și liceu, pensionat, după circa 50 de ani de profesat, privesc „înapoi, cu mânie” (titlul unui film englezesc), la ceea ce se întâmplă în acest domeniu sacru, al educației. Lipsește maturitatea decidenților sindicali, în luarea unor decizii privind rezolvarea conflictelor de muncă, precum parcurgerea pașilor prevăzuți de lege. Astfel, ratarea momentului oportun al dclanșării grevei (încheierea mediilor) evidențiază grotescul finalizării unui conflict început pripit, cu ezitări, precum așteptarea răspunsului din partea ministerului de resort, ai cărui reprezentanți fuseseră prinși în ofsaidul sfârșitului de semestru, cu nerespectarea promisiunilor și cu încălcarea unor prevederi legale, referitoare la majorarea cuantumului de 6% din PIB sau la cea a drepturilor salariale. Minimalizarea oricărei forme de protest printr-o mediatizare negativă a conflictului de muncă, prin scoaterea la iveală a unor abateri de la etică din partea unor „uscături” din acest domeniu educativ (bătăi, șantaj, violuri, corupție, medii mici la examenele de tiutularizare etc., etc.) sau prin acuzația lipsei de înțelegere față de cei de vârstă școlară și a imputării că aceștia ar putea fi lipsiți de dreptul la educație și instruire este un alt factor, ce evidențiază aservirea politică a multora dintre reprezentanții mass-mediei. „Fuse, fuse și se duse!” Iată concluzia unei încercări de obținere a unor revendicări sortite eșecului, încă de la început. Nu credem că centralizarea excesivă a mișcării sindicale este o soluție. Așteptarea aprobării automate din partea liderilor marilor confederații sindicale nu este un criteriu de urmat orbește. Ca atare, atomizarea luării de poziție și a continuării formelor de protest în unele județe (precum membrii sindicatului județean din Iași), urmând ca celelalte județe să le susțină, ad-hoc, antrenând, astfel, întreaaga mișcare sindicală națională ar fi un experiment demn de luat în seamă. Altfel, strigătele de deznădejde ale celor care, într-adevăr, suferă din cauza inechităților de tot felul (a se vedea cazul salariilor și pensiilor „nesimțile” ale altor categorii de bugetari) vor muri înăbușite de indiferența unor colegi de cancelarie, cu alte resurse suplimentare de rotunjire a veniturilor (meditații, afaceri ș.a.). Cum oamenii nu sunt creați după un calapod unic, diferențierea salarială pe criteriul competenței și al muncii (nu neapărat, rezultate la olimpiadele școlare) trebuie acceptată ca o motivație majoră a celor din această sferă de activitate. UN PRIM PAS AL ÎNȚELEGERII ACESTUI SEMIEȘEC AR TREBUI SĂ CONSTEA ÎN ÎNLOCUIREA, DE URGENȚĂ, A LIDERILOR EVAZIVI, CARE, INDIFEERENT DE EXPLICAȚIILE ȘI SCUZELE LOR, AR TREBUI SĂ-ȘI DEA SINGURI DEMISIA! UN LIDER VALOROS SE FORMEAZĂ GREU, FOARTE GREU, TREBUIND SĂ REZISTE TENTAȚIILOR ȘI ÎNCERCĂRILOR DE RACOLARE DIN PARTEA GUVERNANȚILOR! CE-I RĂMÂNE, ÎNSĂ, LUI? BUCURIA ȘI SATISFACȚIA DE A-ȘI AJUTA SEMENII, ÎTR-O LUME SĂLBATICĂ, PLINĂ DE INECHITĂȚI, ÎN CARE CUMULARZII DOMINĂ, IAR BANUL ESTE DESCHIZĂTORUL TUTUROR UȘILOR ÎNCHISE!