Video „Subiectul III a fost cel mai greu”. Cum au ieșit elevii constănțeni de la proba la Matematică

169
3 min citire
„Subiectul III a fost cel mai greu”. Cum au ieșit elevii constănțeni de la proba la Matematică - screenshot-20260624-150401bun-1782311359.webp
Emoții, calcule și prime estimări de note pentru absolvenții constănțeni ai clasei a VIII-a, care au susținut a doua probă a Evaluării Naționale, la Matematică. Majoritatea candidaților au declarat că subiectele au fost accesibile, însă exercițiile de la subiectul al III-lea le-au ridicat cele mai mari dificultăți.
 
La Școala Gimnazială Nr. 28 „Dan Barbilian”, majoritatea elevilor au declarat că proba la Matematică li s-a părut mai accesibilă decât cea la Limba română, afirmând că exercițiile de la subiectul al III-lea le-au creat dificultăți.
La mate nu a fost atât de rău cum credeam. Față de română, parcă nu a fost așa greu. La română au fost multe capcane. La mate nu am făcut punctul B de la geometrie, dar algebra a fost ușoară, a fost exact ce îmi doream să pice. Sper la un 8,50 sau poate peste, dacă am noroc", a declarat un elev.
A fost destul de greu la subiectul III, nu mă așteptam să fie atât de dificil. La subiectul I a fost puțin mai ușor decât mă așteptam, iar la subiectul II, la exercițiile 5 și 6, nu am știut. În schimb, exercițiul 5 de la subiectul III mi s-a părut foarte greu. Față de română? Mult mai greu. Sper la un 7-7,50 și să intru la Liceul de Telecomunicații", este speranța unui alt elev.
Și elevii de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” s-au declarat, în general, mulțumiți de subiecte. Mulți dintre ei spun că primele două subiecte au fost ușoare, în timp ce ultimul a necesitat mai multă atenție și timp de lucru.
Subiectul I și subiectul II au fost destul de ușoare. La fel și la subiectul III, la exercițiile 4 și 5 a fost mai greu, iar la exercițiul 6 puțin mai dificil. Și la română au fost câteva «chichițe» la gramatică, unde trebuia să îți dai seama de ele, dar în rest a fost ușor. Eu sper la 10. Vreau în continuare la «Mircea», pe mate-info", a mai spus un elev.
A fost mai greu ca în anii trecuți, atât am de zis. Am făcut variantele din anii trecuți și mi s-au părut chiar simpluțe. Anul acesta a fost mai greu, dar m-am descurcat oricum. Nu o să iau cât mă așteptam, dar tot e bine. Mă aștept la un rezultat destul de bun, pentru că vreau să continui tot aici, la «Mircea»", a declarat un alt elev.
 
La Română, au fost mai multe capcane decât anul trecut
Deși mulți elevi au ieșit luni, 22 iunie, încrezători de la prima probă, cea la Limba și literatura română, profesorii atrag atenția că subiectele au inclus mai multe capcane în care candidații puteau greși ușor. Potrivit acestora, cerințele au fost ceva mai dificile decât cele de anul trecut și au pus la încercare atenția, concentrarea și capacitatea de analiză a elevilor.
Subiectele au fost puțin mai dificile față de cele de anul trecut. Au existat capcane în care elevii ar fi putut cădea foarte ușor, lucruri de finețe și cerințe care le-au solicitat la maximum atenția și capacitatea de concentrare. Cel mai probabil, vom vedea multe note între 8,70 și 9,20", au explicat profesorii.
 
Când se afișează rezultatele la Evaluarea Națională
Evaluarea Națională continuă vineri, 26 iunie, cu proba la Limba și literatura maternă.
Pentru al doilea an consecutiv, elevii vor putea să își vizualizeze lucrările înainte de a decide dacă depun contestație.
Primele rezultate vor fi afișate pe 1 iulie, până la ora 12.00, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 8 iulie, după soluționarea contestațiilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0401 secunde