Trupa "Iulia Hașdeu" a Școlii nr. 12 a obținut marele trofeu

Le minimalizăm puterile și îi tratăm ca pe niște obrăznicături prefabricate ale secolului 21. Le hulim aroganța și preaplinul oferit de-a gata de părinți.

Când am aflat de participarea unor școli constănțene la cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Dramaturgie pentru Copii de la Brașov am tratat-o ca pe o știre de presă oarecare, nebănuind că vor ajunge să mă emoționeze atât de puternic. Să vorbești de catharsis din partea unor elevi de clasa a V-a, pentru unii poate părea o miștocăreală. Și, totuși, n-a fost nici pe departe așa pentru că au avut șansa să-l cunoască pe prof. Valentin Sgarcea.
Le-am stat alături celor care aveau să fie declarați câștigătorii trofeului ediției de anul acesta, trupa "Iulia Hașdeu" de la Școala nr. 12 "B.P. Hașdeu" și am des-coperit că, de fapt, viața lor chiar stă în mâinile pedagogilor de la catedră.
Distribuția scenetei "Dansul hârtiilor", adaptare după schița "Petițiune" de I.L. Caragiale, în regia prof. Sgarcea - ce a urcat pe scena Teatrului "Sică Alexandrescu" din Brașov - a fost urmă-toarea: Bogdan Anti (Funcționar I), Cosmin Giurgea (Funcționar II), Iulian Cenușe (Petiționar I), Răzvan Cojocaru (Petiționar II), Valentin Dospinescu (Băiatul), Anamaria Polifon (Fata din vis I), Patricia Prăjișteanu (Fata din vis II), Tiberiu Oprea și Bianca Mârșu (câini comunitari), Iulia Tucă (O damă-mesager). Regizor tehnic și recuziter: Radu Iordan.

A revenit în forță după 20 de ani de tăcere asumată
O reprezentație dramatică în stare să ia marele premiu înseamnă un efort de luni de zile asumat de "proful" de română, în persoana criticului de teatru Val Sgarcea. "Este vorba de o pro-vocare personală, a unui om care lipsește din practica scenică de peste două decenii", ne măr-turisea regizorul. Deși, între timp, a mai publicat câteva zeci de cronici dramatice și articole despre estetica teatrală, ceea ce l-a îndreptățit să-și mențină tonusul specific. Din punctul de vedere al pedagogului, a fost foarte importantă provocarea, pentru că ideea a fost de valorificare a patrimoniului cultural național. "N-aș vrea să spun de câte ori am vrut să renunț, de câte ori am avut propriile îndoieli, de câte ori am simțit nevoia de cineva care să mă ajute măcar administrativ".
Echipa deplasată la Brașov a mizat pe joc de angrenaj, pe soluții și metafore scenice, simboluri și, din două personaje pe care le propunea Caragiale în schița "Petițiune", pe scenă au fost 10. "Firește că juriul a realizat acest lucru, în primul rând pentru că metafora însăși se susține: e vorba de maniera în care hârtiile acoperă existența noastră, nu doar birocrația, ci maniera noastră de a depinde de habitudini și lucruri care duc aproape la demență. Dacă ne întrebăm la ce folosește teatrul de copii, aș putea să vă spun răspicat că teatrul de copii nu se adresează copiilor cu teme așa-zis minore: furnicuțele, albinuțele nu conving niciodată pe tineri. Mesajul trebuie să fie clar și să plece de la texte valoroase, dar care să îm-plinească niște aspirații proprii. Munca mea a fost nenormată, în afara orelor de program. Am lucrat aproape privat acest modul de spectacol, intitulat teatrul alterității, adică al dedublării", a declarat prof. Sgarcea.
La Brașov s-a văzut că există multe tendințe, multe maniere de a accepta arta scenică și, până la urmă, n-a fost vorba de altceva decât de a sluji cuvântul românesc. Au fost texte originale, texte clasice, interpretări în maniere îndrăznețe.
Are cuvântul profesorul din regizor… sau viceversa
Atâta vreme cât pasiunea duce către împlinirea unui ideal cultural, atâta vreme cât pedagogul are drept aspirație un ideal cultural, rolul său educativ este un demers profesional.
"Învățământul românesc suferă în acest moment de lipsa de comunicare cu actantul. Multor activiști ai învățământului le place să spună că actantul este un simplu elev, care se subordonează unor criterii de referință, unor obiective, și oamenilor de bună credință li se ridică sângele în cap când aud de aceste formule stereotipe, închistate, absolut neconforme cu aspirațiile tinerilor. Ei nu pot fi duși cu zăhărelul! Ei cred în lucrurile făcute cu pasiune! Și mai știu că, atunci când pasiunea este punctul forte al unui educator, îl pot urma.
Dacă tot vorbim de o educație alternativă și creatoare, în măsura în care fiecare din noi încercăm să creăm, putem schimba viața acestor tineri, le putem oferi un suport moral și un model educativ, pentru că suntem înconjurați de false modele. Este absolut îngrijorător că unii dintre colegii mei nu mai sunt interesați decât de succese ieftine, facile, de ieșiri în public fără nici un fel de discernământ, simple afișări, simple fotografii, în stare doar să facă un dosar".
În încheiere, deși e greu să spui că într-o conversație cu un adevărat om de teatru există așa ceva, ne-a mărturisit că așteaptă și în Constanța competiții de acest gen, care să stimuleze tinerii, își do-rește astfel de întreprinderi culturale și apoi didactice.